Moldova
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Gavrilița, în discuții cu delegația Comisiei pentru afaceri europene a Bundestagului german

Agenda europeană a Republicii Moldova și aspectele ce țin de gestionarea efectelor socio-economice, provocate de războiul din Ucraina, au fost discutate la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu delegația Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul Germaniei, condusă de Johannes Schraps.

Oficialii au făcut un schimb de opinii privind consecințele conflictului armat, subliniind că țara noastră are nevoie în continuare de suport bugetar sub formă de granturi, pentru rezolvarea celor mai acute probleme și asigurarea integrării sociale a refugiaților care rămîn în Republica Moldova.

Totodată, prim-ministra a menționat că, în pofida dificultăților din această perioadă, Guvernul rămîne concentrat pe livrarea reformelor așteptate de cetățeni și pe consolidarea rezilienței statului. Acestea sînt transformările necesare pentru a avansa în realizarea agendei europene.

„Aceste timpuri dificile ne-au deschis oportunitatea de a deveni membru al Uniunii Europene, iar obținerea statutului de țară candidat a devenit acum obiectivul nostru strategic. Declar ferm că Republica Moldova este pregătită să obțină acest statut, iar oamenii din țara noastră, care au votat pentru un viitor în UE, își doresc să facă parte din lumea liberă. Vom munci pentru a ne face tema de acasă cît mai repede și cît mai calitativ, pentru a urma calea noastră europeană spre prosperitate și dezvoltare", a spus Natalia Gavrilița.

La rîndul lor, membrii delegației au apreciat înalt acțiunile Executivului orientate spre realizarea parcursului european. „Pentru noi, Republica Moldova este o țară care se încadrează perfect în marea familie a Uniunii Europene și aveți susținerea noastră în atingerea acestui obiectiv", a menționat Johannes Schraps.

De asemenea, oficialii au vorbit despre soluțiile pentru depășirea crizei energetice și despre mecanismele de susținere a populației afectate de majorarea prețurilor.