Moldova
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

„O viață nouă pentru Dodon!”

Trustia, elegii politikoase

Ieri am discutat despre dezvăluirile senzaționale ale revistei parisiene îngălbenite, Paris Match, cu privire la secretizarea excrementelor lui Putin. Jurnaliștii acestei prestigioase, în mediul cititorilor săi, publicații „au găsit dovezi indirecte” privindcolectarea excrementelor prezidențiale de către un agent special, în 2019, în cursul vizitei lui Vladimir Putin în Arabia Saudită. Același agent l-a însoțit pe prezidentul Putin la baie, în timpul unei vizite în Franța. Conform publicației, „agentul în cauză colectează excrementele liderului de la Kremlin în pungi speciale scoase din baie într-o valiză specială”, care apoi este trimisă prin poșta diplomatică în Rusia „pentru ca agenții secreți ai puterilor străine să nu poată obține informații despre starea de sănătate a lui Putin”.

„De la glasnostiul lui Gorbaciov s-a ajuns la rahatul și pișatul secret al lui Putin!”, constată Colesovnazadov.

„Abia acum înțeleg de ce ni se spunea din clasa întâia că toate profesiile sunt onorabile, și nu contează pe care o alegi, contează vocația. Dar cum poți motiva pe cineva să păzească și să colecteze excrementele augustului prezident? Îl obligi, prin decret de mobilizare militară?” - se interesă Cozonac.

,,Vă imaginați că CIA, SRI, MI-6, Mossad etcetera ar vâna excrementele lui Putin?” - se pronunță sceptic Sobcor. - Ce paradox: în timp ce buriații mor ca muștele pe frontul din Ucraina, excrementele lui Putin sunt păzite ca tezaur național”.

„Sic transit gloria mundi: ieri Putin își etala bustul, iar azi își ascunde excrementele în safeu... E trist...”, - spuse sanitara Vera, care îl admiră în taină pe Schwarzenegger.

„Noi nu știm ce face Dodon în Rusia...” - constată enigmatic dr P.Stuh.

Acum stau și mă gândesc de unde o fi apărut ideea protestului „o viață nouă pentru Dodon”?

Al vostru copro- și uroterapist, Ion Buraga