Romania

Accident grav la Călimănești: doi morți și patru răniți

Accident grav la Călimănești: doi morți și patru răniți

Două persoane au murit şi alte patru au fost rănite sâmbătă dimineaţa, în urma coliziunii frontale dintre un autoturism şi un autotren, pe DN 7, pe Valea Oltului, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în staţiunea Călimăneşti.

Circulaţia rutieră în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers, la locul accidentului efectuându-se cercetări de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

AGERPRES

Accidentul din Călimăneşti, provocat de un şofer care ar fi adormit la volan

Accidentul de sâmbătă dimineaţa din staţiunea Călimăneşti, în urma căruia două persoane au decedat, a avut loc după ce şoferul autoturismului în care se aflau ar fi adormit la volan şi s-a izbit frontal de...

Accident grav la Călimănești: doi morți și patru răniți

Două persoane au murit şi alte patru au fost rănite sâmbătă dimineaţa, în urma coliziunii frontale dintre un autoturism şi un autotren, pe DN 7, pe Valea Oltului, au informat reprezentanţii Inspectoratului de...

Londra denunţă ''confiscarea inacceptabilă'' a ''două nave'' de către Iran, în Strâmtoarea Ormuz

Guvernul britanic a denunţat vineri "confiscarea inacceptabilă a două nave", una britanică şi una liberiană, de către Iran. "Sunt extrem de preocupat de confiscarea a două nave de către autorităţile...

TPBI înfiinţează cinci linii regionale noi începând de sâmbătă

Locuitorii din regiunea Bucureşti - Ilfov au la dispoziţie cinci linii regionale noi, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă ...

Ziua Aviaţiei Române - ceremonie la Monumentul Eroilor Aerului; vor evolua aeronave şi elicoptere

O ceremonie militară şi religioasă dedicată Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene în cadrul căreia se vor depune coroane de flori în memoria eroilor aviatori şi vor evolua câteva zeci de aeronave şi...

Prognoza METEO pentru perioada 22 iulie – 19 august. Vreme călduroasă și ploi de scurtă durată

Vremea 22 iulie – 19 august.  Meteorologii de ANM au emis Estimărea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 22 iulie – 19 august. Săptămâna 22.07.2019 – 29.07.2019 Valorile...

Cioloş: Franţa nu poate retrage candidatura lui Jean-Francois Bohnert la conducerea Parchetului European

Preşedintele PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş, a declarat vineri seara că Franţa nu poate retrage candidatura lui Jean-Francois Bohnert la conducerea Parchetului European, pentru că niciunul dintre candidaţi...

Autorităţile din Bruxelles au decis să reducă la 30 km/h viteza autorizată până în 2021

La Bruxelles, autorităţile locale au decis să reducă la 30 km/h viteza autorizată până în 2021, o măsură care vizează să încurajeze deplasarea pe două roţi sau pe jos, pe fondul îngrijorărilor legate de ...

O femeie care și-a ucis fiica de 7 luni în bătaie a primit o condamnare de 6 ani

O mamă din Marea Britanie care și-a omorât în bătaie fiica de 7 luni a fost condamnată pentru 6 ani, conform Dailymail. Shalina Padmanabha, de 33 de ani, a abuzat-o pe micuța Shagun timp de trei luni....

Dubai - Turiştii vor putea cumpăra alcool din magazine

Turiştii care vizitează Dubai-ul vor putea cumpăra de acum încolo alcool din magazine, graţie noilor măsuri introduse pentru a face oraşul mai prietenos pentru vizitatori, informează vineri publicaţia britanică...

Ploi torenţiale în Bangladesh - Peste 4 patru milioane de persoane riscă să nu îşi mai poată procura hrana

Zilele de ploi torenţiale care au lovit nordul şi sudul Bangladeshului au expus peste 4 patru milioane de persoane riscului de a nu-şi putea procura hrana şi de a se îmbolnăvi, a informat Federaţia...

Sindicatele din Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţii solicită "întâlnire de urgenţă" cu ministrul Comunicaţiilor pe tema situaţiei de la Telekom

Alianţa Sindicatelor din Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţii "ANTIC" solicită ministrului Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, o întâlnire de urgenţă pe tema vânzării Telekom România şi a concedierilor...

Olt: Un bărbat mort şi altul grav rănit, în urma accidentului de la Dăneasa

Un bărbat a murit şi altul a fost grav rănit în urma accidentului rutier produs vineri seara pe DN6, la Dăneasa, între două autoturisme care s-au ciocnit frontal, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului...

Donald Trump dă asigurări că armata SUA a doborât o dronă iraniană

Donald Trump a afirmat vineri că SUA au "doborât" într-adevăr o dronă iraniană deasupra strâmtorii Ormuz, ceea ce Iranul a dezminţit categoric, relatează AFP. "Fără nicio îndoială, am doborât-o", a...

Justiţia franceză le interzice activiştilor Greenpeace să se apropie de convoaiele cu materiale radioactive

Tribunalul din Paris a interzis temporar filialei din Franţa a organizaţiei ecologiste Greenpeace să se apropie la mai puţin de 250 de metri de convoaiele cu materiale sau deşeuri nucleare sau radioactive ale filial...

Football news:

Ole Gunnar Solskjaer: no One wins alone, unless you're Maradona
Ocampos on Messi: you Look at him as a God, but he is real. Leo helps the players
Solskjaer on the martial-Rashford-Greenwood trio: Nothing new for Manchester United. Remember Ronaldo, Rooney and Tevez?
Josep Bartomeu: Barcelona have won La Liga 8 times in 11 years. Historic achievement
Lineker on the CAS decision on Manchester City: it's Hard to know what will happen to the FFP rules after this
Holand's busy holidays: first I sawed trees with my father, then I had a fight with a security guard at a night club
Tebas on Manchester City's participation in European competitions: CAS does not meet the arbitration standards