Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

BVB a închis pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.

BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 22,2 milioane de lei (4,5 milioane euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,38%, până la 12.317,06 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,36%, potrivit Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe minus cu 0,37%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,16%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,15%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,52%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, este singurul care a câştigat 0,82%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 3,2 milioane de lei, urmate de titlurile AAGES, care au generat schimburi în valoare de 1,96 milioane de lei, şi de cele ale BRD - Groupe Societe Generale - 1,69 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Societatea de Construcţii Napoca (+14,08%), SIF Hoteluri (+13,33%) şi Romcab (+4,53%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UAMT (-7,77%), Carbochim (-2,86%) şi Electromagnetica (-2,11%).