Romania

Cine nu are dreptate in pseudo-dezbaterea Irina Rimes/Constantin Brancusi

Dupa odiseea Cuminteniei Pamantului, cu o campanie de subscriptie nationala prost gestionata si ratata intr-un derizoriu greu de acceptat, Constantin Brancusi nimereste iarasi intr-o situatie romaneasca de sfada si polarizare.

Avea sau nu nevoie Brancusi de Irina Rimes, pentru ca romanii sa afle despre sculpturile lui?

Povestea a inceput miercuri, cand cantareata Irina Rimes a fost anuntata ca fiind ambasadorul Zilei Nationale Constantin Brancusi 2020. Si cum rolul de ambasador presupune reprezentare, aceasta a trebuit sa spuna cate ceva despre Brancusi.

A ales registrul personal, un gest onest, din capul locului, dar din care pe alocuri a lipsit tocmai esentialul, iar in alte parti a fost de-a dreptul o crasa lipsa de informatii.

"Noi, romanii, avem o cultura cu care putem sa ne mandrim, pentru ca ceea ce avem noi este ceva ce se cam pierde in Vest, daca nu s-a pierdut de tot. Tara noastra a fost pusa pe harta culturala a Europei de catre niste personalitati, genii, despre care se vorbeste de secole, printre care si Constantin Brancusi.

Toate aceste mari personalitati au crescut cu niste valori cu care crestem si noi. Imi place sa vorbesc despre aceste valori, pentru ca sunt ale noastre si nu prea intalnesc lucruri cand ma duc pe-afara", a spus Irina Rimes.

E o inocenta intelectuala aici, sigur, dar care deserveste scopului anuntat. Tocmai cu sculpturile lui Constantin Brancusi te intalnesti "pe-afara", e drept ca nu sunt lasate pe strada, dar acest domn sculptor, cum a fost duios numit, este suficient de cunoscut, valorizat si pus in valoare mai departe in afara Romaniei.

Si nu e nimic rau in asta, universalitatea e semnul artei bune si e ceea ce a reusit Constantin Brancusi.

"Eu sunt mai mainstream, asa, de mica am stiut de Coloana infinitului si nu intelegeam de ce se numeste asa. Cand am vazut-o pentru prima data am avut impresia ca a facut mereu parte din lumea mea", a explicat Irina Rimes.

Un fragment laudabil pentru franchete poate fi totusi vulnerabil pentru autoreferentialitatea lui, asa cum se intampla in cazul de fata.



Incepand de aici, pseudo-dezbaterea care s-a ivit nu a fost despre Constantin Brancusi, ci despre potrivirea Irinei Rimes intr-o campanie culturala.

Dar cum polarizarea inseamna baricade, iar baricada obtureaza privirea si iti lasa acces partial, in functie de ce e convenabil pentru emotia de moment, cele doua tabere imediat formate au vehiculat, fiecare, teze la fel patimase si la fel de partiale si in mod esential despre altceva.

Astfel, in discutie au fost fie subcultura Irinei Rimes, fie elitismul si snobismul celor care au sesizat inadvertenta dintre aceasta si o campanie de reprezentare a lui Brancusi.

Problema e ca nu conteaza cine are dreptate, ci ca dezbaterea este in alta parte, la fel si responsabilitatea pentru ceea ce a ajuns sa fie un esec lamentabil al unei campanii despre Brancusi si sculpturile lui.

"Nu stiu daca sunt neaparat cea mai buna alegere", a spus Irina Rimes, orientandu-ne privirea spre intreg contextul.

Pentru ca o institutie a statului responsabila cu administrarea treburilor culturale, i.e. Ministerul Culturii, este cea care a ales-o pentru rolul de ambasador al Zilei Nationale Constantin Brancusi. Or, cand in culpa este o institutie a statului, problema devine una de interes public.

Nu conteaza, asadar, cat de multe stie Irina Rimes despre sculpturile lui Brancusi si nici cat de putine, nu ne intereseaza de ce nu i s-a activat simtul ridicolului si nu a refuzat - si nu cred sa existe alta ipoteaza in afara unei onestitati care poate juca si feste - si nici ce variante intelectuale au oricand ceilalti in buzunar, ci cum a ajuns Ministerul Culturii sa faca brief-ul de campanie, sa o selecteze pe Irina Rimes si sa nu o pregateasca pentru campanie, aruncand-o practic in gura lupilor.

Dar faptul ca ministrul Culturii poarta responsabilitatea nu inseamna nici ca Irina Rimes trebuie supusa unei campanii de bullying si defaimare, nici ca Brancusi trebuie izolat si inchis cu lacate in sferele culturii inalte, acolo unde o privire profana il poate ofensa, nici ca toata dezbaterea asta a fost pana la urma buna, ca doar s-a pronuntat ma mult ca oricand numele lui Brancusi.

Inseamna, pur si simplu, ca institutiile statului trebuie sa lucreze profesionist, sa angajeze oameni care se pricep la campanii publice si sa nu faca doar lucruri de impostura, asa cum s-a intamplat in acest caz despre care toata lumea pare a sti ca Brancusi fie ar fi ras, fie s-ar fi enervat si ar mai fi spus o vorba de duh despre romani (pe care nu a spus-o niciodata).

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.