logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo
star Bookmark: Tag Tag Tag Tag Tag
Romania

De la amendamentul lui James Madison la terorismul domestic

Fiecare nou episod de împuşcare în masă ne întăreşte această convingere. O conştientizăm după ce parcurgem câteva faze obişnuite. Mai întâi şocul şi consternarea. Apoi uşurarea şi poate gratitudinea că nu s-a întâmplat lângă noi. Apoi teama şi ruga că nu o să ni se întâmple nici data viitoare, nouă, dar mai ales, copiilor noştri. Nu e nici un dubiu că va exista o dată viitoare. Cazurile de împuşcare în masă s-au îndesit şi au devenit tot mai înfiorătoare. Au ieşit din sfera ştirilor TV violente şi au intrat în sfera posibilului. În campus, poliţia organizeaza periodic sesiuni de pregătire în cazul unui atac armat, cum se făceau simulările de adăpostire în cazul bombardamentelor pe vremuri. „Dar poate că acum, după 33 de morţi la El Paso (Texas) şi Dayton (Ohio) se va limita, în sfârşit controlul armelor?!“ „Ce glumă mai e şi asta? Nu s-a schimbat nimic nici după ce 22 de copii de 7 ani au fost împuşcaţi la şcoală, la Sandy Hook! Nici după ce 58 au murit ciuruiţi în Vegas..“ 

Mai credibilă pare în America readucerea la viaţă a elefantului cu blană decât controlul armelor civile. În vreme ce progresele tehnologice fac clonarea mamutului posibilă, problema dezarmării rămâne blocată la nivelul lui 1789, când a fost redactat al doilea amendament constituţional privind înfiinţarea unei bine reglementate miliţii, necesare pentru apărarea securităţii statului liber; şi „dreptul poporului de a avea şi purta arme, un drept care nu trebuie niciodată vătămat“. 

Când a scris amendamentul, omul de stat, diplomatul şi judecătorul James Madison, unul din părinţii fondatori ai Americii, avea doar 28 de ani! Un vizionar, fără doar şi poate. Ceea ce uimeşte azi este încrederea uriaşă cu care a fost învestit Madison. O încredere aproape mesianică pe care nimeni astăzi nu ar avea-o la vârsta sa, sau la orice vârstă!. Ştia atunci, James Madison că, la 28 de ani, scria destinul aparent de neschimbat al unei naţiuni?

Este, fără doar şi poate, ironic, că vârsta pe care o avea Madison când scria Constituţia, nu diferă mult de cea a diavolilor care au împuşcat 33 de oameni săptămâna trecută, la El Paso - Texas şi Dayton-Ohio. E doar o asemănare singulară însă. Nici Madison şi nici America lui nu seamănă cu lumea nouă de azi.

 Diferenţa demografică este prima evidenţă a acestei diferenţe. Când amendamentul al doilea a fost adoptat, populaţia Statelor Unite era sub 4 milioane de locuitori. (3.929.214, în 1790, data primului recensământ, potrivit Wikipedia). Cine are măcar o vagă idee despre ce înseamnă 4 milioane la scara imensităţii teritoriale, înţelege că măsura miliţiei prevăzute în Constituţie, a fost una esenţială atunci. Nu trebuia o minte de geniu pentru a ajunge la o astfel de reglementare. Autoapărarea cetăţenilor care locuiau dispersaţi, în pustie, singuri pe sute de mile, se putea face doar cu arma la uşă. Prin comparaţie, astăzi, Statele Unite numără 329.345.285 de oameni! Cu o populaţie de 100 de ori mai numeroasă şi instituţii solide, amendamentul este desuet şi inutil. Dar mai cu seamă, e periculos: căci nu doar populaţia Americii a crescut de 100 de ori de la Madison încoace. Chiar mai mult decât oamenii, a crescut numărul armelor. Potrivit unui articol din Washington Post, ţara are cu 70 de milioane mai multe arme decât locuitori! Armele de arsenal militar, care provoacă zeci de victime în secunde, au atins cifre pe care nimeni nu le ştie, în absenţa reglementărilor şi a oricărui inventar public. Un raport din 2015 invocat de www.thetrace.org, arată că producătorii de arme din SUA au produs şi importat 8,5 milioane de puşti între 1990 şi 2012, şi până la 2 milioane de puşti în fiecare an, de atunci încoace. Este trist că principalii susţinători ai amendamentului al doilea sunt tineri de până la 28 de ani, de rasă albă, iar ponderea autorilor de atacuri în masă este tot parte a acestei categorii. 

Inspirată de atacul de terorist domestic de la El Paso şi Dayton de săptămâna trecută, presa a relatat intens pe tema politicii armelor la scară globală. Este dezarmant, ca să zic aşa, nu doar că SUA este locul întâi mondial cu 120 arme de foc la suta de locuitori, ci că este urmată la distanţă mare în top, de două ţări care nu fac parte din civilizata lume vestică; Yemen şi Serbia. Canada, o ţară care s-a confruntat cu probleme asemănătoare cu SUA derivate din uzul comun al armelor de foc ca metodă de apărare civilă în pustia subpopulată, este acum un exemplu de success al politicilor de control al armelor. Confruntată cu o rată mare de homicid şi suicid cauzat de armele de foc, Canada a reglementat deţinerea de arme încă din 1978, cu rezultate vizibile (spre exemplu, numărul de omoruri prin împuşcare a scăzut cu 22%, deşi se menţine încă ridicat). Când va reuşi SUA să urmeze calea Canadei? Statisticile arată că numărul de morţi în atacurile de împuşcare în masă în SUA (atacuri cu cel puţin 4 victime) este încă foarte mic în raport cu numărul total al fatalităţilor cauzate prin împuşcare. BBC raportează că în 2016, 71 de oameni au murit în atacuri în masă din totalul celor peste 38.000 victime ale armelor de foc, din care 14.400 au fost homicide, iar 23.000, sinucideri. 71 e îngrozitor de mult la scara dramelor individuale ori comunitare, dar e puţin la nivel statistic. Însă un trend periculos este că atacurile cu armă în masă au sporit numărul de victime de la an la an, recordul fiind înregistrat de atacul din Las Vegas (2017) - 58 morţi, urmat de Orlando, Florida (2016) - 49 de morţi. Acest trend se explică prin performanţa armelor militare, tot mai sofisticate şi tot mai accesibile. 

Până de curând, responsabilitatea pentru aceste atacuri era aruncată asupra problemelor de sănătate mintală, care ar fi - spun avocaţii armelor, adevărata problemă, iar nu armele în sine. Nimic mai fals - căci fără o mitralieră la îndemână, nebunii nu ar putea ucide 30 de oameni în secunde. Însă El Paso şi Dayton reprezintă un fel de moment de cotitură, prin motivaţia nouă - rasială, xenofobă. 

Cele două atentate recente însumează problemele mari, existenţiale ale Americii, în frunte cu parodia istorică numită Donald Trump. Mulţi comentatori au spus că retorica xenofobă a preşedintelui este responsabilă de aceste atentate. „Construiţi Zidul!“, a fost strigătul manifest, al ucigaşului de la El Paso, aluzie la Zidul de la graniţa cu Mexicul, programul electoral numărul unu al lui Trump. Suporterul patologic al zidului a venit tocmai din Dallas cu puşca automată din dotare, ca să cureţe supermarketul Walmart de mexicani. I-a luat 9 ore şi 15 minute pe autostradă, de condus continuu. Şi costă minim 1500 de dolari cumpărarea unei puşti automate în State. Sângele curs la El Paso este mărturia eşecului politicilor emigraţiei. A polarizării sociale acute. Şi a exacerbării extremismului. 

Strigătele de ură ale dezaxatului de la El Passo şi altora ca el au ecouri şi în Europa. Unde manifestele pro-ziduri sunt o temă recurentă - şi nu doar în Anglia Brexitului şi a premierului Boris Johnson, clona lui Trump. 

Şi, dacă terorismul domestic şi extremismul devin o plagă internaţională la adresa umanităţii, înlocuind războaiele, pot soluţiile veni de la organisme internaţionale care să compenseze eşecul de politici la nivel domestic? Se poate, oare, inventa un soi de NATO contra terorismului domestic? Ori un fel de Interpol? Sau poate că o organizaţie mondială de luptă contra homicidelor prin împuşcare, aşa cum Organizaţia Mondială a Sănătăţii luptă contra Ebola, HIV ori alte posibile pandemii? Ori pare mamutul cu blană, din nou, mai plauzibil? t

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde în prezent este Scientific Integrity Associate în cadrul Duke Office of Scientific Integrity.

All rights and copyright belongs to author:
Themes
ICO