Romania

Deținuții vor putea executa închisoarea la domiciliu (I)

Răzvan Doseanu – avocat coordonator DOSEANU&ASOCIAȚII

În data de 31 martie 2020, Parlamentul României a adoptat o lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate. Legea a fost adoptată aproape în unanimitate (198 voturi pentru și două abțineri), ceea ce evidențiază voința neechivocă a tuturor partidelor politice.

Inițiatorul legii de modificare este senatorul PNL Alina-Ștefania Gorghiu, iar în expunerea de motive se menționează că rațiunile adoptării legii le constituie aglomerarea penitenciarelor, încălcarea de către statul român a umanismului în dreptul penal, efectele pozitive asupra bugetului de stat, în sensul micșorării substanțiale a costurilor necesare întreținerii deținuților. Sunt date ca exemplu state membre ale Uniunii Europene, unde există deja implementate astfel de măsuri, respectiv Italia, Cehia, Olanda și Belgia. Se menționează că pedepasa arestului la domiciliu a fost consacrată de legiuitorii diferitelor state încă din secolul al XVII-lea, iar monitorizarea cu ajutorul brățării electronice a fost utilizată pentru prima dată în anul 1983.

Instanța poate dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a. pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani;

b. infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c. infractorul și-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d. în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că executarea la domiciliu a pedepsei închisorii este suficientă, iar condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Precizăm că legea urmează să fie examinată de Camera Deputaților, care se va pronunța în calitate de Cameră decizională.

Citiți principiile noastre de moderare aici!

Football news:

Madness in Frankfurt: Eintracht 34 times hit the goal, but almost lost (saved 9 minutes before the whistle)
Real Madrid extended the contract with Casemiro until 2023 (Marca)
Teddy Sheringham: Pogba needs to leave for Manchester United to buy someone with the right mentality
In France, 400 fans came to watch illegal football. After the goal, they ran onto the field
Solskjaer on ighalo's loan: I Hope he can finish what he started, maybe by winning a trophy with Manchester United
Mueller on Alfonso Davis: The Munich runner constantly steals the ball from the opponent
Favre about 0:1 with Bayern: Borussia deserved a draw