logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo
star Bookmark: Tag Tag Tag Tag Tag
Romania

Gândirea inconştientă şi pulsul străzii

*

"Plecând de la Descartes, s-a crezut mult timp că gândirea este în întregime raţională. Ultimele cercetări în domeniul neuropsihiatriei au arătat că procesul gândirii conştiente atinge modesta valoare de 2%. Restul de 98% reprezintă gândirea inconştientă." Deci acea parte a gândirii ce se desfăşoară, dacă nu mă înşel, în afara conştiinţei reprezintă 98%.. Gândirea conştientă este lineară, ea merge din treaptă în treaptă, uzând de un raport demonstrativ. Ea consumă multă energie şi se bazează pe şabloane.

Gândirea inconştientă este intuitivă, se bazează pe asociaţii de idei neaşteptate, accesul la memorie fiind unul extrem de rapid, creativ, desfăşurându-se fără întrerupere, atât în stare de veghe, cât şi pe parcursul somnului. Gândirea inconştientă rezolvă problemele pe care gândirea conştientă nu le poate rezolva. De ea uzează artistul atunci când concepe o operă de artă. O parte din produsele sau reziduurile gândirii inconştiente - idei, atitudini, judecăţi, prejudecăţi etc. - sunt livrate zonei conştiente care le preia cu sau fără discernământ. Nimic din ce se petrece în jurul nostru nu se pierde în neant. Totul este captat şi depozitat, pentru a fi digerat/prelucrat în zona obscură a gândirii inconştiente. 

Chiar dacă gândirea lui Descartes a fost dominată de raţionalism (cartezianism), asta nu înseamnă că nu a fost pusă sub semnul îndoielii, dar şi al revelaţiei. "Mă îndoiesc de adevărul tuturor credinţelor mele. De îndoiala mea însă nu m-aş putea îndoi, afirmă el. Iar întrucât mă îndoiesc, cuget, nici aceasta n-aş putea-o nega. Şi de vreme ce cuget sau gândesc însemnează că exist ca fiinţă cugetătoare sau gânditoare. Pot să mă îndoiesc de existenţa tuturor lucrurilor din natură. Pot să mă îndoiesc de existenţa propriului meu corp: de unde ştiu că nu este o simplă închipuire? Cât timp însă am această neîncredere, gândesc şi ca atare exist ca o fiinţă gânditoare, independentă de corpul material." 

Stând la umbra nucului bătrân potopit de toamnă şi cugetând la o parte din legile care mişcă lucrurile din loc scoţându-le din întuneric în lumină şi cufundându-le din nou în întuneric, m-am întrebat: "Dar oare poate exista gândire independentă, cum spune Descartes, de corpul material? Adică de creier? De conştiinţă?"

Corpul poate fi o simplă închipuire, o halucinaţie, afirmă Descartes. Deci şi creierul aşijderea. Dar gândirea de ce n-ar fi şi ea o simplă halucinaţie?

O halucinaţie a cui? A sufletului? Căci, legat de această chestiune, iată ce ne spune autorul Meditaţiilor metafizice: "Căldura şi mişcarea membrelor provin de la corp; gândurile de la suflet. Astfel, din pricină că nu concepem ca trupul să gândească în vreun fel, avem dreptate să credem că toate felurile de gânduri care sunt în noi aparţin sufletului."

Ajungând cu deducţiile aici, mi-am pus fireasca întrebare: "Oare cum ar arăta lumea dacă proporţia dintre gândirea conştientă a omului şi cea inconştientă s-ar inversa? Adică, dacă am gândi în proporţie 98% conştient şi inconştient doar 2%? Oare prea mare flux de gândire conştientă nu ne-ar duce mai uşor la nebunie?!"

În ce mă priveşte, tind să cred că nu suntem departe de vremea în care viitori cercetători în domeniul neo şi neuropsihologiei, studiind modul cum funcţionează creierul uman, vor ajunge la concluzia că gândirea nu ne aparţine. Sau dacă ne aparţine, ne aparţine în mică măsură, dacă nu chiar insignifiantă parte. De fapt creierul nostru nu-i altceva decât o antenă foarte sensibilă şi foarte complicată, prevăzută cu un program genetic, care captează ideile şi gândurile care deja au fost gândite de altcineva şi că ele ni s-au implementat în creier, creându-le senzaţia că sunt ale noastre. La fel s-ar putea spune şi despre sentimentele care ne animă. Poate că şi ele aparţin altora.

În fine, problema pe care şi-o punea cu câteva secole îndărăt Descartes: "cuget, deci exist", ar putea fi întoarsă pe dos de către viitorii neuropsihologi: "Existăm, dar nu gândim cu propriile noastre creiere, ci doar captăm gândurile răspândite în macro şi microcosmos, prin intermediul celulelor nervoase, al neuronilor şi al altor receptori care s-ar putea să fie, la rândul lor, rodul unor închipuiri aparţinând unor entităţi necunoscute ce populează bezna ancestrală..."

Oricum, în curând creierul uman, pentru a putea face faţă ritmului din ce în ce mai alert al noii revoluţii din domeniul inteligenţe artificiale va avea nevoie de diferite componente bioelectronice care să-l conecteze direct la reţeaua de computere ultraperformante şi la reţelele de socializate din ce în ce mai sofisticate şi atoatecunoscătoare. Atunci, cu siguranţă, vom ajunge cu certitudine să nu mai gândim cu propriile noastre creiere. Dar oare vom fi conştienţi de faptul acesta? Sau şi atunci va rămâne în picioare aserţiunea lui Descartes: "cuget, deci exist"?

*

Coborând acum de la Descartes în vârtejul vieţii noastre politice, marcată de alegeri şi de schimbarea guvernului, să încercăm să tragem nişte sumare concluzii, privind viitorul apropiat:

Varianta unul (pesimistă): PNL-ul va repeta toate derapajele PDL-ului din care îţi trage obârşia. Tonul triumfalist, revendicativ, lipsa oricărei autocritici cu care a intrat partidul lui Orban la guvernare nu prevestesc, din păcate, nimic bun. Toată vina, ca pe vremea PDL-ului, va cădea pe umerii adversarilor politici, a partidelor de stânga: deocamdată PSD-ul. Vor fi descoperite, în curând atâtea găuri negre în buget, încât populaţia va înţelege de la sine că va trebui să strângă cureaua.

La derapajele vechi, se vor adăuga altele noi, în funcţie de situaţie şi de context. E limpede că PNL-ul lui Orban şi Iohannis nu-şi va recunoaşte nici greşelile trecute, cu atât mai puţin pe cele actuale. Nu-şi va face nici un fel de introspecţie. Va acţiona în virtutea inerţiei, împotriva propriului său interes (vorbesc de cel de lungă durată), împotriva propriului său program politic, împotriva interesului populaţiei. Acolo unde nu-i introspecţie, nu-i nici discernământ, nici cultură politică. Guvernarea se va desfăşura sub semnul hazardului, a lecţiei deja învăţate de la PDL. Chiar dacă va încerca să iasă din cercul vicios căruia i-a căzut pradă, nu va putea. Căci ADN-ul său politic a fost contaminat pe termen lung de guvernarea PDL. Aşa a fost setat, aşa va acţiona.

Varianta doi (optimistă): Făcând o introspecţie, PNL-ul se va lepăda de vechile sale năravuri şi păcate dobândite în perioada guvernării PDL, de aroganţa şi de răul care-l macină din interior, şi se va reforma, devenind o formaţiune flexibilă, atentă la cerinţele, la pulsurile şi impulsurile societăţii româneşti. Lepădându-se de vechile năravuri, PNL-ul lui Iohannis şi Orban va reforma economia, legislaţia, constituţia şi societatea românească, transformându-se într-un partid model.

Care dintre cele două variante e viabilă? Pe care dintre ele o acceptaţi? Există, cumva, şi o cale de mijloc?

*

Într-una din intervenţiile sale de la Digi24, realizatorul emisiunii "Jurnalul de seară", Cosmin Prelipcean, prezentând bizareriile campaniei alegerilor prezidenţiale, se întreba oarecum nedumerit, dacă nu cumva chiar îngrijorat, la ce-i poate folosi sabia de samurai oferită ca dar doamnei Viorica Dăncilă la una din întrunirile electorale sau ce mesaj subliminal transmite candidatul Alexandru Cumpănaşu, atunci când apare într-un video-clip trăgând cu un pistol automat în nişte baloane colorate legate de un perete?!

Domnul Prelipceanu nu trebuie să fie îngrijorat, nici într-un caz, nici în altul nu e vorba de vreun mesaj subliminal. Domnul Cumpănaşu sparge baloanele colorate legate pentru a ne demonstra, probabil, că în curând tragedia de la Caracal se va dezumfla, iar personajele gonflate de mass-media se vor dezumfla sub tirul său spărgându-se ca nişte baloane de săpun.

Cât în privinţa doamnei Viorica Dăncilă, aici lucrurile sunt şi mai clare. Sabia de samurai i-a fost înmânată în campania electorală nu ca să-şi decapiteze adversarii, ci ca să-şi facă harachiri. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, acesta a fost îndemnul subliminal.

Oricum, şansele ei sunt nule. Dacă va intra în turul doi, va face jocul lui Iohannis. Dacă nu va intra, va trebui să facă doi paşi înapoi, retrăgându-se în umbră. Sabia de samurai nu-i va folosi decât ca element de decor acasă sau la noul loc de muncă. Nu trebuie să-i plângem însă de milă. Doamna Dăncilă va fi răsplătită de partid sau poate chiar de preşedinţie cu un post bine remunerat, ori înlăuntru, ori în afară. De ce s-a ţinut şi se ţine şi azi cu atâta încăpăţânare de putere e o enigmă. Jocul ei nu face decât să întărească noua coaliţie aflată la guvernare. PSD-ul aflat în opoziţie are nevoie de alt lider ca să se poată reforma.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

Themes
ICO