În ciuda lipsei de experienţă politică, Jared Kushner este implicat în cele mai grele dosare ale administraţiei Trump. A fost însărcinat, între altele, de negocierea păcii în Orientul Mijlociu, construirea unui zid la graniţa cu Mexicul, încheierea conflictului israeliano-palestinian, relaţiile cu China şi, mai recent, de gestionarea crizei de sănătate şi economico-sociale provocate de noul coronavirus. Puţine persoane din Statele Unite pot pretinde că au astfel de responsabilităţi, ba chiar şi din lume, scrie slate.fr.

Un tip mai degrabă discret, care preferă să lucreze în culise, Jared Kushner, în vârstă de 39 de ani, a urcat în mod fulgerător eşaloanele politicii, ajungând direct în vârf. De mai bine de trei ani, soţul Ivankăi Trump, fiica cea mare a celui de-al 45-lea preşedinte american, acţionează pe toate fronturile Casei Albe în calitate de consilier de rang înalt.

În cursul mandatului lui Trump, care a început la 21 ianuarie 2017, nicio persoană nu a fost la fel de influentă precum Kushner, exercitându-şi rolul atât la Casa Albă, cât şi în afara ei, relevă „Times”. Implicat în înlăturarea unor persoane grele din administraţie, el a fasonat anturajul socrului său, cu consecinţele de rigoare asupra politicii actuale a Statelor Unite.

Responsabil de dosare arzătoare şi sensibile, el are tot cadrul necesar pentru a-şi lăsa amprenta asupra oricărei decizii de la Casa Albă, remarcă publicaţia. Motivul? Se bucură de încrederea lui Donald Trump, lucru foarte rar pentru un politician din apropierea preşedintelui republican.

Jared Kushner şi soţia sa Ivanka FOTO Arhivă

Un personaj arogant

Dar cine este cu adevărat Jared Kushner? Într-un interviu acordat pentru Vox, Andrea Bernstein, autoarea bestsellerului „American Oligarchs”, îl prezintă în culori sumbre.

Potrivit ei, acest fiu de miliardar este arogant, fără experienţă şi vrea să aibă mereu dreptate. Din cauza comportamentului său, el nu prea are parte de aprecieri în cadrul administraţiei Trump. Mulţi aşteaptă cu nerăbdare să-l vadă plecat de la Casa Albă, spunea ea, adăugând însă că acest lucru nu se va întâmpla niciodată atât timp cât Donald Trump va fi preşedinte al Statelor Unite.

Deocamdată, Jared Kushner are o misiune, şi anume să facă tot ce poate pentru ca socrul său să iasă învingător în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie anul acesta. Nimeni nu se îndoieşte că un succes i-ar asigura un loc şi mai important pe eşichierul politic american, conchide „Slate”.