Anunţul acesteia vine după ce premierul Ludovic Orban spunea, miercuri seară, că se ia în calcul ca, în aceste sectoare, o jumătate dintre angajați să lucreze 15 zile, apoi să stea 15 zile acasă în șomaj tehnic, timp în care vor veni la muncă ceilalți angajați, care au stat, la rândul lor o jumătate de lună în șomaj tehnic.

„Trecem printr-o perioadă în care multe lucruri s-au schimbat. Într-o bună parte a sistemului public s-a redus activitatea. De la mediul privat, din datele pe care le văd zilnic despre contractele suspendate sau încetate, am cel mai clar semnal. Se vede tendința de a se rămâne acasă. Este și o perioadă în care autoritățile competente insistă, spre binele nostru, să se ia în continuare toate măsurile de prevenție”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Ea precizează că, în fața acestei realități, a pregătit „un proiect de act normativ pentru a legifera o stare de fapt din sistemul public”.

„Acum este momentul organizării unui sistem de lucru în instituții, autorități, companii publice, regii cu capital de stat care să le asigure funcționalitatea pe durata stării de urgență dar care să țină cont și de dorința evidentă a multor angajați de a rămâne la domiciliu și, binențeles, de necesitatea asigurării unui raport just între muncă și plată. “Șomaj tehnic” în instituțiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajaților de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotație, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75% din salariul de bază”, spune ministrul Muncii.

Violeta Alexandru afirmă că este „o propunere asumată”.

„După consultări, inclusiv cu autorități locale și după evaluări. Da, după toate acestea și după ce am citit toate mesajele primite, este o propunere asumată”, a menţionat ministrul.

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”

GSP.RO

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi

HOROSCOP

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi