logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo
star Bookmark: Tag Tag Tag Tag Tag
Romania

O scrisoare de dragoste de acum 98 de ani

Teoretic, parcă ar fi trebuit să scriu şi eu ceva despre campania electorală. Să deplâng debilitatea ei, cauzată, o repet (am mai spus-o prin 2016, cred), inclusiv de actuala lege electorală care permite bannere şi mashuri stradale până să înceapă campania electorală oficială de o lună, dar care le interzice pe timpul acesteia, nepermiţând decât afişele standard (ceva mai mari de-un A3, adică de mărimea maximă prevăzută de lege) pe panourile puse la dispoziţie de primării: astfel, vizibilitatea, adică percepţia campaniei electorale se reduce, la nivel outdoor, strict la aceste panouri meschine. 

Care, ce să vezi, au mai fost şi ridicate sâmbătă dimineaţa, probabil imediat după ora 00.00, căci, vezi Doamne, în preziua şi-n ziua alegerilor, campania se suspendă! O aberaţie în ce priveşte aceste panouri şi, ţin să subliniez, n-am văzut aşa ceva în Germania, să se scoată, adică, afişele, bannerele etc. (care, da sunt permise) la încheierea campaniei electorale, ele fiind îndepărtate îndeobşte după ziua de vot!

Astea fiind spuse, practic o să vă traduc o veche scrisoare de dragoste din 1921, pe care am găsit-o într-o carte cu o piesă de teatru semnată de George Bernard Shaw (1856-1950): Fannys erstes Stück. Komödie in drei Akten, einem Vorspiel und einem Nachspiel /Prima piesă a lui Fanny. Comedie în trei acte, un prolog şi-un epilog/, apărută în 1911 la Berlin la editura S. Fischer.

"Ar trebui să fiu atât, atât de fericit, sunt fericit, dar simt ceva, azi ai fost iarăşi atât de străină (ştiu, să nu arăţi nimic în faţa altora, dar am simţit lucrul acesta, iartă-mă că vorbesc de asta).

Ieri am fost atât de fericit, mi-ai dat atât de mult, atât de bine, atât de bine, abia de-am vrut s-o cred şi chiar dacă uneori în unele zile n-ai fost aşa cum am crezut... Nu pot să-ţi mulţumesc suficient de des, nu pot să ţi-o spun suficient de des.

Ce faci acum, ce crezi despre mine, spune-mi, spune-mi-o.

Plin de enigmă, plin de secret, atât de des închisă.

Ieri seara, o, iubita mea, mi-ai spus: «Să dormim bine şi să nu gândim.»

Nu mă gândesc la nimic, doar una:

Te iubesc foarte, foarte, foarte mult.

Eu

Bukarest, 2. Juli ’921."

Scrisoarea este scrisă de mână chiar pe pagina goală din stânga paginii de gardă şi, recunosc, am cumpărat cartea în principal datorită acestei scrisori oarecum stângace ca exprimare (deşi în traducere se vede mai puţin, autorul nu este vorbitor nativ de germană, greşelile de limbă o certifică), trădând, desigur, şi exaltarea celui îndrăgostit.

Evident, semnând cu "Ich/ Eu", ceva îmi spune că relaţia era una adulteră, probabil chiar amantul semnatar era căsătorit, de vreme ce n-a vrut să semneze cu numele mic, măcar, ba, nici măcar cu iniţiala acestuia...

Răsfoind acum cartea, ce să vezi, am mai dat peste o tăietură dintr-o revistă germană (din păcate neidentificabilă) cu ce? Cu un titlu mare -  "Liebe durch die Post - Absender: George Bernard Shaw" /Dragoste prin poştă - expeditor GBS/ deasupra unei poze cu GBS, şi următoarea legendă la fotografie: Neobositul scriitor de scrisori Shaw: "Amantlâcul ideal este unul care-i consumat doar prin intermediul poştei". Citat din dramaturgul, criticul şi activistul politic irlandez care în 1925 a primit premiul Nobel pentru literatură, iar în 1939 premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu, anume adaptarea piesei sale Pygmalion pentru filmul din 1938 cu acelaşi nume. Cât despre citat, mda, ce să zici: multilateral ocupatul Shaw (de altfel căsătorit din 1898 până-n 1943, când i-a murit soţia Charlotte Frances Payne-Townshend) pesemne că s-a numărat printre bărbaţii scriitori care preferă să-şi vadă de operă şi evită încurcăturile amoroase reale.

În încheiere, aşa, ca fapt divers: am cumpărat cartea sus-pomenită pe la începutul anilor 1990 (cel mai probabil în 1990) dintr-un anticariat din Bucureşti pentru 13 lei şi, recunosc mai mult sau mai puţin spăşit că n-am citit comedia nici până-n ziua de azi. Habar n-am de ce. Pesemne că nu i-a venit nicicând momentul şi tare mă tem că nici n-o să-i mai vină...

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Themes
ICO