Dezvoltat pe baza tehnologiei de 5nm şi având la bază sistemul Qualcomm Snapdragon X60 5G Modem-RF, platforma mobilă Snapdragon 888 5G oferă performanţe superioare şi aduce îmbunătăţiri suplimentare în ceea ce priveşte tehnologia 5G, imagistica, AI şi experienţa de gaming pe cele mai noi flagship-uri 5G ale seriei OPPO Find X.

Mai mult, cele mai noi flagship-uri din seria Find X vor dispune de sistemul de management al culorilor, care permite fotografierea pe 10 biţi şi care rulează pe platforma Android,sistem lansat în cadrul OPPO INNO DAY 2020. 

Parteneriatul dintre OPPO şi Qualcomm Technologies privind tehnologia 5G nu se limitează doar la dezvoltarea produselor noi. Astfel, pentru a accelera comercializarea 5G pe pieţele globale, OPPO şi Qualcomm Technologies au lucrat constant la testarea programelor 5G împreună cu principalii operatori de reţea la nivel global. De exemplu, în decembrie 2019, OPPO a realizat primul apel DSS (Dynamic Spectrum Sharing) al industriei în parteneriat cu Ericsson, Qualcomm Technologies, Swisscom şi Telstra. Mai mult, în luna iulie a acestui an, OPPO a contribuit la dezvoltarea primei reţele 5G standalone (SA) din UK în colaborare cu Qualcomm Technologies, Ericsson şi Vodafone.