Romania

Rămăşiţele verii II

Vara asta, ca niciodată din 1993 încoace, am petrecut două din trei luni la ţară, la Amnaş. Asta întrucâtva şi din cauza şi deopotrivă datorită pandemiei. Nu, eu n-am redescoperit abia anul ăsta traiul la ţară, doar am verificat încă o dată că viaţa la ţară nu e doar posibilă, ci chiar salutară în măsura în care munca fizică (de la cosit până la săpat şi desfundat o fântână veche…) îi dă sens şi-ţi rostuieşte traiul într-un fel aparte, pierdut pentru foarte mulţi oameni. 

Cum am pomenit într-un articol precedent de dosarul „Viaţa la ţară reloaded” al Dilemei vechi, delimitându-mă de termenul neoruralism, am primit cadou de la Ruxandra Hurezean termenul care m-ar descrie pe mine, cel crescut la ţară şi pe cale de-a redeveni „ţăran”: arhorural. Da, cam asta sunt - un arhorural. Mai în glumă, mai în serios, poate chiar un arheorural, având în vedere săpăturile mele cu accente de arheolog amator.

În fine, poftim niscaiva rămăşiţe ale acestei veri de neuitat.

America, America

Un banc marca Radio Erevan devenit actual pentru... America:

Un ascultător ne întreabă dacă se poate construi comunismul în America.

Răspunsul este DA, dar... ar fi păcat.

Joc de cuvinte dureros de fain al Melaniei Cincea: „Covidioţi utili”!

Hârleţul-săpăligă

Eu când mă apuc de-o treabă d-asta aşa, mai interesantă, apoi muncesc ca apucatu’! Mai greu e cu apucatul... Dar ştiţi care a fost declicul ca să încep în data de 18 august 2020 să sap şi să dezgrop fântâna veche de lângă casă? El s-a întâmplat de fapt în 2 august, când am fost cu cumnatul şi nepotul meu (sosiţi din Germania) la Sibiu, în „Târgul Porcilor”, la talciocul duminical, adică, unde am văzut doi hârleţi de „armată” (pliabili, deci). Am cumpărat cel Made in Germany pentru 40 de lei şi fără acesta probabil nici n-aş fi început săpăturile...

Viaţă de România

Inventezi. Dacă nu merge, improvizezi. Dacă nu merge, te descurci. Dacă nu te descurci, ai greşit ţara.

Altă premieră

Stăteam eu la umbră, sub nuc, când am auzit un ciocănit. M-am întors în direcţia ciocănitului, în ideea să văd ciocănitoarea. Dar ce să vezi, nu era nicio ciocănitoare, ci altă pasăre, mai mică, ce se plimba pe scoarţa socului mare în căutare de mâncare! Nu ştiam ce pasăre poate să fie, dar prin minte mi-a trecut numele german al uneia: Kleiber, deşi n-aş fi putut descrie cuiva Kleiber-ul. Ei bine, am tras eu câteva cadre cu digitalul, aş fi vrut unul măcar mai de-aproape, dar, de, de cum m-am ridicat şi m-am apropiat, pasărea a şi zburat! Apoi am căutat numele pe net şi, culmea, a fost şi este un Kleiber, Sitta europaee, adică ţicleanul sau... scorţarul! Încă o premieră în vara asta a premierelor, căci n-am mai văzut niciodată vreun scorţar prin curte ori aiurea!

Vara năpârcilor

După ce că anul ăsta am văzut la năpârci ca niciodată prin curte şi prin grădină (vreo şase cel puţin, o premieră şi asta), într-o zi m-am trezit cu una în casă, în bucătăria de vară! Ce-o fi căutat, frate, acolo?

Deşi ştiam că-i doar o năpârcă, deşi ştiam că... pfuai, tot mi-am retras mâna de pe ea la prima atingere, mi-am pus o mănuşă de lucru şi am scos-o din bucătărie. Mda, treabă certă, cu salutări de la superfobianul Adrian Monk, ofidiofob sunt, chiar dacă năpârca nu-i şarpe, ci o şopârlă involuată (rămasă fără picioare, adică). Oare de ce ne e frică la atâţia şi atâţia oameni de tot ce-i şarpe sau arată ca un şarpe? Trebuie să fie o fobie transmisă din timpuri străvechi.

La restaurant

- memento din 11 august 1987, Sibiu -

Două femei la o masă. Vine chelnerul.

- Ce aveţi de mâncare?

- De mâncare nu mai avem nimic!

Pauză. Tăcere.

- Suc aveţi?

- Nu. Nici suc, nici apă minerală. Bere la halbă.

Un nou moment de tăcere. Apoi:

- Două beri...

Visul lui Horaţiu

Căutând ceva, am găsit altceva: transcrierea întrucâtva poetizată a unei convorbiri cu prietenul Horaţiu (Gabriel H. Decuble):

26.02.13// ieri/ m-a sunat Horaţiu/ oarecum aşa/ din senin/ nu mai vorbisem de dinainte de sărbători/ dinainte de plecarea-mi la ai mei/ în Teutonia/ te-am visat azi noapte/ mi-a spus/ şi mi-am zis să te sun/ ce chestie - ce făceam?/ habar n-am/ tot ce-mi amintesc e/ că aveam fiecare câte un rucsac/ tu unul mai mare/ evident/ replicai/ rucsacul meu de munte/ cu care-mi fac drumurile/ în fine/ unde mergeam?/ nu ţin minte nimic exact/ mergeam sau veneam/ de undeva -.

Groapa de compost

La începutul lui septembrie, aşa, parcă pentru a nu-mi ieşi din mână, am săpat şi o groapă de compost. Şi nu ştiu cum vine chestia asta, dar parcă oriunde aş săpa prin curte, dezgrop ceva: ceva fier vechi, ceva sticlă, ceva oase (de vită, de data asta). În glumă fie spus, cred că-i cazul să nu mai sap nicăieri, altfel, mai ştii, mai dau şi de nişte oseminte umane!

Altfel, dacă mă supără ceva: în toată truda mea de săpător n-am găsit şi eu măcar un inel de aur aruncat din greşeală (ori de supărare, ca-n filmele americane)! Okay, nu de aur, dar unul de argint, atunci. Hai, fie, de tinichea, na! Nimic, frate, nici măcar un pârlit de leu comunist - bine că am găsit o monedă de trei lei pe Longgoass, dezgropată pesemne graţie lucrărilor de canalizare.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Football news:

Hans-Dieter flick: I Hope Alaba will sign a contract with Bayern. Our club is one of the best in the world
Diego Maradona: Messi gave Barca everything, brought them to the top. He was not treated the way he deserved
Federico Chiesa: I hope to leave my mark in Juve. We will achieve great results
The Coach Of Benfica: I don't want us to look like the current Barcelona, it has nothing
Guardiola on returning to Barca: I'm happy at Manchester City. I hope to stay here
Fabinho will not play with West ham due to injury
Ronald Koeman: Maradona was the best in his time. Now the best Messi