logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo
star Bookmark: Tag Tag Tag Tag Tag
Romania
An article was changed on the original website An article was changed on the original website An article was changed on the original website An article was changed on the original website An article was changed on the original website An article was changed on the original website An article was changed on the original website An article was changed on the original website

Străbunica locuințelor din București. Povestea casei de 228 de ani de pe Calea Şerban Vodă

Aproape că nu o bagi în seamă, când ochii îţi fug peste atâtea contururi noi, betonate. Doar o placă, aproape insignifiantă, la intrare, încearcă să-ţi descrie, din câteva cuvinte, destinul “Casei de târgoveţ”.

Însă ce frapează, dincolo de toate, e dantelăria lemnului, suavă, întinsă de-a lungul tindei, ea însăşi o poezie a tencuitelor ondulaţii, susţinută de stâlpişori zvelţi, cu terminaţii ornamentate în dalta meşterului.

Vreți să știți ceva? Lemnișoarele acestea, așa cum sunt ele, unele roase pe alocuri, altele crăpate pe toată lungimea lor, au asistat la nașterea întregului...

Trei odăi și două anexe

Chiar de la poartă câteva scări te invită spre podelele cu un abia inteligibil scârţ, ca imediat să faci cunoştinţă cu uşa principală, a ospeţiei, după ce ai trecut de o fereastră cu ochii sticlei, care te cumpănesc.

Faci în curând cunoştinţă cu un culoar, lung, îngust, cu abur de legendă în obscuritatea sa, dar înalt, ca să te anunţe asupra sobrietăţii locului. Pe dată, două odăi, fâşneţe, te invită în același timp, de nici nu ştii cum să le împaci, una spre dreapta, alta spre stânga. Le desparte doar o simplă întoarcere a capului.

Cea din dreapta câștigă. E mai vorbăreaţă. Aici s-a păstrat până azi tavanul original, tapetat în esenţa dulceagă a pădurii, întunecată de nuanţa baritonală. Romburi adânci au fost crestate cu o seculară definiţie a gustului.

După ce ai revenit pe calea iniţială, eşti trimis spre alte trei încăperi. Urmezi nedefiniţi paşi. Poftim, cea din urmă cameră a locuirii. Cotind la dreapta, baia şi bucătăria.

Spectacolul pivniței

Din nou în aerul curat al dimineţii. Explorarea continuă, de astă dată înspre curtea din spate. Eşti invitat, de acelaşi pridvor care înconjuară zidurile, către un larg foişor cu învăluiri de povești la ceas de cafeluță.

Sub picioare ai însă o taină. Hai să coborâm! Alte scări te aduc în faţa unor masive porţi. Lemnul s-a făcut acum frate cu fierul, ca să nu lase nici ţipenie de om să treacă dincolo de balamalele grele.

Dar cheia stăpânului deschide uşor broasca forjată în ample cuptoare şi astfel descoperi gârliciul care te invită sub pământ, coborând trepte din piatră. Să nu te temi de asprimea cărămizilor. Le depăşeşti repede, spre un spectacol la care nu te-ai fi aştetptat.

Pivniţa, largă cât o scenă. Ferestruicile sunt apărate cu o rafinată împletitură metalică, la rândul ei originală. Ai impresia unei cetăţi care, deşi asediată de nenumărate furtuni, nu a fost niciodată cucerită.

Nu e dovadă mai bună ca impresionantele grinzi care susţin structura. Par copaci intregi. Tulpina le-a fost pur și simplu înregimentată în laturi drepte. Dar stejarii sunt de atunci, de când această locuinţă a fost concepută, cu 228 de ani în urmă.

Prețioasă informație, datorită unor ingineri austrieci

Pe site-ul Institutului Naţional al Patrimoniului e un anunţ despre “Casa de târgoveţ”, pe care o poţi vizita, însoţit de un ghid.

În urma telefonului, gazdele s-au dovedit binevoitoare. Mi-am dat întâlnire cu istoricul de artă Iozefina Postăvaru, chiar în faţa a ceea ce poate fi numit un adevărat monument al Bucureştiului.

Este unul dintre cele mai vechi edificii ale Capitalei. Să fii categoric în privinţa asta nu e oportun, zice specialistul, întrucât oraşul se află pe nisipuri mişcătoare, la cel mai complicat capitol, cel al actelor. Altfel spus, nu am avut, încă din vechime, tradiţia cărţilor funciare, care să ne lumineze asupra naşterii, cu privire la fiecare adresă în parte.

Cu toate acestea, o busolă cât se poate de clară ne-a rămas, referindu-ne la istoricul loc pe care îl avem în vedere. Domiciliul este înscris în Planul Bucureştiului. Document întocmit de doi ingineri austrieci, în 1791.

Între specialiști există o dispută asupra celor mai vechi sălașuri de reședință, să le zicem așa, din Capitală, dintre cele aflate încă în picioare.

Pe lista scurtă a recordurilor este și Casa Mellic, de pe strada Spătarului, estimată a face umbră pământului din 1864. Dar cine știe ce surprize ne așteaptă, în continuare, pe acest teren al ipotezelor...

Ne aflăm în Mahalaua Sloboziei

Propun interlocutoarei să ne întoarcem, pentru câteva minute, în alt secol, ca să o luăm, încetişor, spre prezent. Aşadar ne aflăm la marginea urbei, în Mahalaua Sloboziei, pe Uliţa Beilicului. Se numea aşa pentru că pe aici treceau trimişii Sultanului, cu firmane pentru domnii munteni.

Nu departe de aici fusese ridicată de Radu Vodă, în 1667, Biserica Sloboziei. Dincolo de latura credinţei, locaşul reprezintă și centrul în jurul căruia creşte o întreagă comunitate. Aşa se face că Mahalaua Sloboziei număra 406 suflete, în 1890.

Nu se cunoaşte, din păcate, numele celui care a pus piatra de temelie a locuinței intrată în istorie. Arhitectura poate, în schimb, să facă un portret al acelui om. Unul cu vederi largi, umblat prin lume. E posibil să nu fi fost neapărat boier, dar e clar c-a avut ambiţia de a da vetrei sale ştaiful ce i se cuvine unui orăşean cu ceva dare de mână.

Un copil a inviat la propria inmormantare! S-a uitat la tatal lui si i-a cerut...


Themes
ICO