Ludovic Orban a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Dolj, dacă are în vedere să schimbe anumite măsuri legate de starea de alertă după ce acesta va fi prelungită. 

“Am avut mai multe solicitări legate de prelungirea programului până la ora 24:00 pentru terase şi ne-am dat acordul. Va exista o decizie, dacă nu cumva a şi fost adoptată a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a prelungi programul până la ora 24:00”, a afirmat Orban.

El a spus că alte solicitări au fost legate de sportivi şi de corpul diplomatic. 

“Sunt chestiuni mai mici, legate de prezenţa sportivilor la loturile naţionale, a sportivilor care activează în alte ţări, să se permită fără a se aplica regulile de izolare. De asemenea, câteva chestiuni legate de diplomaţie şi de corpul diplomatic”, a explicat premierul Orban.

Guvernul se reuneşte în sedinţă, vineri, având pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând din 16 august, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi c