„De ce m-ați oprit, domnule? Ce am făcut, spuneți-mi și mie, vă rog?”, strigă șoferul autobuzului în timp ce este încătușat de polițiștii de la Poliția Locală. Șoferul a fost luat cu forța din autobuz de agenți și băgat în autospecială.

Scenele au fost filmate joi, în jurul prânzului de un tânăr. Potrivit relatărilor martorilor, în stația de la Piața Centrală, un polițist local a încercat să legitimeze un șofer de autobuz observat fără mască. Acesta l-ar fi insultat pe agent și ar fi plecat mai departe, ingnorând solicitarea acestuia.

„Urmare a solicitării de a se legitima, șoferul a refuzat închizând ușile autobuzului, prinzându-i agentului mâna și plecând de la fața locului. Agenții instituției noastre s-au deplasat în următoarea stație unde autobuzul se afla oprit în spațiul special amenajat. Polițiștii locali au încercat din nou să legitimeze șoferul, moment în care acesta a refuzat devenind recalcitrant și agresiv verbal”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Locală Bacău.

Imediat la fața locului au intervenit mai multe echipaje ale Poliției Locale. De asemenea după cum se poate vedea din filmare, unul dintre polițiștii locali intră în autobuz, neavând masca de protecție. Mai mult, restul polițiștilor care intervin își pun masca atunci când văd că sunt filmați.

Când Selly ajunge să vorbească precum un polițist pensionat prea devreme. Ce e neregulă cu învățăturile celebrului vlogger despre BAC

Recomandări

Când Selly ajunge să vorbească precum un polițist pensionat prea devreme. Ce e neregulă cu învățăturile celebrului vlogger despre BAC

 

„Uitați cum îl abuzează fără mască de la Poliția Locală Bacău,” spune un tânăr care filmează. „Nu e treaba ta. Mergeți pe trotuar”, îi răspunde agentul.

Potrivit unui comunicat oficial al Politiei Locale Bacău, în urma incidentului, șoferul de autobuz a fost amendat cu 500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție și alți 500 de lei pentru ca refuzat să se legitimeze. Amendat a fost și un trecător care a jignit agenții, dar și un taximetrist.

Totodată, în cadrul instituției a fost declanșată o anchetă internă cu privire la modul de intervenție a polițiștilor locali.

„Noi am mers pana acum pe prevenție, consiliere. Dar astăzi, colegii au identificat acest șofer de autobuz. Dumnealui nu avea mască, a refuzat să se legitimeze, a devenit recalcitrant, a plecat din autobuz. Noi avem atribuții de verificare și în autobuz. Și da, putem folosi și forța în situațiile care o cer”, a declarat directorul Poliției Locale, Lucian Iftene pentru ziarul de Bacău.

Citeşte şi:

Descoperire șocantă a Curții de Conturi: peste jumătate din combinezoane și din măștile speciale pentru medici stau în depozite de luni bune și nu au ajuns în spitale!

Coronavirus în România | Bilanț îngrijorător: 450 de cazuri noi și 49 de persoane vindecate, în ultimele 24 de ore. Numărul pacienților de la Terapie Intensivă, în creștere

Când Selly ajunge să vorbească precum un polițist pensionat prea devreme. Ce e în neregulă cu învățăturile vloggerului despre Bac

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială

PARTENERI - GSP.RO

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială

Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate

HOROSCOP

Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate