Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Performanță uriașă pentru sportul românesc. Calificare în grupele Ligii Campionilor

Performanță uriașă pentru sportul românesc. Calificare în grupele Ligii Campionilor

Alba Blaj s-a calificat în grupele Ligii Campionilor

Campioana Volei Alba Blaj a învins, miercuri, campioana Croaţiei, Mladost Zagreb, scor 3-2, în al doilea meci din turneul pe care îl găzduieşte, în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Campioana României se califică în faza grupelor.

Scorul pe seturi a fost 21-25, 25-21, 26-28, 25-15, 15-13.

În cealaltă partidă din prima etapă, Asterix Avo Beveren – Pole Brno, scor 3-0.

În primul meci al turneului, Volei Alba Blaj a dispus de Kralovo Pole Brno, scor 3-1, iar în ultima dispută va întâlni, joi, echipa Asterix Avo Beveren, neînvinsă şi ea. Rezultatul de joi nu va mai afecta însă calificarea în grupe a campioanei României, ci doar va stabili clasarea finală pe locurile 1-2.

Primele două clasate se vor califica în grupele Ligii Campionilor, iar echipele de pe locurile 3-4 vor continua în Cupa CEV.

Campioana Volei Alba Blaj s-a calificat în turul 2 al Ligii Campionilor, după ce a câştigat turneul preliminar de la Brno, cu două victorii: 3-1 cu campioana Cehiei, Kralovo Pole Brno, respectiv 3-0, cu CV Gran Canaria.

A treia adversară din cadrul turneului, formaţia Hapoel Kfar Saba, s-a retras din competiţie, ca urmare a situaţiei armate din Israel. Meciurile cu echipa israeliană au fost câştigate de participante cu scorul de 3-0.