Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Care sunt elevii cu medii sub 2 care primesc burse de 450 de lei pentru performanțe la învățătură

Sute de elevi din clasele a IX-a cu medii la Evaluarea Națională sub 5 vor primi anul acesta bursă de merit. Ba mai mult, sunt câteva zeci de tineri care vor primi premiu de la stat 450 de lei deși au avut medii la Capacitate sub 2. 

Ligia Deca spune că problema nu este bursa de merit, ci cum ajung copii la liceu cu așa note

Ligia Deca spune că problema nu este bursa de merit, ci cum ajung copii la liceu cu așa note

Listele pentru elevii care vor lua bursă de merit au fost deja întocmite de diriginți și au ajuns la inspectoratele școlare. Deoarece legea spune că minimum 30% dintre elevii din fiecare clasă vor primi bursă, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în cazul celor de clasa a IX-a – pentru care se ia în calcul media de la Evaluarea Națională – mulți proaspăt liceeni cu media sub 5 vor primi anul acesta bursă de merit.

Iar asta se întâmplă pentru că nu mai există limită de medie pentru bursele de merit. Mai exact, până în acest an, aceste beneficii erau acordate numai elevilor care aveau media anuală peste 9,5.

Modificările aduse de noua Lege a Educației au eliminat acest prag, dar și condiționarea legată de numărul maxim de elevi care pot primi bani pentru performanțe școlare. De exemplu, dacă sunt mai mulți elevi într-o clasă cu media generală anuală egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de merit, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale. De asemenea, în situația în care, prin aplicarea procentului de 30%, nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere la liceu mai mari sau egale cu 9,50, indiferent de numărul acestora, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți.

Articolul 7 din Legea educației spune că „30% din elevii fiecărei clase a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia”.

Anul acesta primesc bursă de merit și elevii claselor a IX-a, ținându-se cont de media de la Evaluarea Națională. Astfel s-a ajuns în punctul în care vor primi acest benefciu și cei cu media sub 5, pentru că mulți elevi au intrat și cu medii de 3 la liceu”, a explicat angajata unui liceu tehnologic din Dâmbovița, care are 20 de ani de experiență în domeniu și care se ocupă de transmiterea listelor mai departe pentru ca toți cei care se încadrează să primească bursa, începând cu 15 noiembrie.

Mai mult, sunt tineri cu note sub 5 care pot primi și peste 1.000 de lei. Asta pentru că ei pot cumula bursa tehnologică (300 de lei), cu cea socială (300 de lei) și cu cea de merit (450 de lei), astfel că ajung la 1.050 de lei pe lună bani în mână.

Bursele tehnologice se acordă numai celor din învățământul profesional, acestea „sunt fostele burse profesionale care se acordă de când s-a înființat acest tip de învățământ, iar cuamntumul lor a fost mărit la 300 de lei de la 200, cât era înainte”, explică sursa citată. Aceasta arată că are mai mult de 15 elevi cu medii sub 5 care vor lua bursă de merit. Iar majoritatea sunt de la școlile profesionale. Cea mai mică medie a unui elev care va primi bursă de la acest liceu este 2,32.

Noi vom aplica legea, nu avem ce să facem, deși nu este corect față de copii cu medii peste 9 de la liceele de elită, care nu primesc astfel de burse, chiar dacă ar merita”, își spune părerea secretara.

Elevi care primesc burse cu medii sub 2

Potrivit ziarului local „Turnul Sfatului“, vor fi premiați pentru media pe care au obținut-o la Evaluarea Națională chiar și doi elevi care au luat 1,59, respectiv 1,85 la Capacitate. Elevul cu media 1,59 învață la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică.

Daniel-Tudor Mihalache, primarul din Copșa Mică, crede că situația se potrivește zilelor în care trăim.

Se potrivește vremurilor noastre. Poți să faci orice și cu media 1,50. Eventual să schimbe titlul bursei să se cheme bursă de sprijin sau primii 30%, și nu bursă de merit. Este clar că dacă există o lege, ea trebuie aplicată, dar titlul acelei burse nu mai este de merit”, spune primarul localității.

Cel care are media 1, 85 studiază tot la învățământ profesional în Mediaș, la Liceul Tehnologic „Automecanica”. Județul Sibiu are 4 elevi cu medii sub 5 care vor lua bursă de merit, toți studiază la învățământul profesional.

Și un alt elev din Prahova, cu media 1,97, va lua bursă de merit. Acesta învață la Liceul Tehnologic Agricol Bărcănești, din Prahova.

Este un elev de la profesională. A intrat cu media 1,97 și s-a încadrat să primească această bursă de merit, potrivit metodologiei-cadru. Avem, la noi în liceu, 46 de elevi care primesc această recompensă în bani. Noi aplicăm legea în forma în care este ea, indiferent de cât de normală sau nu este o astfel de situație”, spune directoarea liceului din Prahova, Viorica Rădulescu.

Ce mai înseamnă „merit“

Legat de această situație paradoxală, în care elevii cu note de peste 9, de la licee unde se intră cu medii mari, nu primesc burse, iar cei cu medii sub 2 vor primi, a vorbit și ministrul Educației, Ligia Deca.

Bursa este un instrument, în cazul bursei de merit, este un instrument pentru a împinge copiii să învețe mai bine. Și atunci noi am spus că dacă ne uităm la un colectiv, o clasă, trebuie să îi stimulăm pe cei mai buni dintre ei. Prima treime dintre elevi. Problemele care au apărut și care într-adevăr sunt și în presă, apar la clasa a IX-a unde, fiind învățământ obligatoriu, elevii sunt distribuiți și dacă au note mai mici decât cinci. La alte clase nu apare această problemă, pentru că dacă există o notă sub baremul de trecere nu trece în clasa următoare”, susține Ligia Deca.

La rândul său, expertul în educație Ștefan Vlaston este de părere că „acestea nu sunt burse de merit, aici să le dea burse de ajutor social sau altceva. Cuvântul merit este cel puțin de la 8, 9 în sus. Alea sunt burse de merit. Meriți o bursă pentru că ai performanță într-o zonă”. Profesorul de matematică consideră că ar trebui încurajați cei care aleg învățământul profesional, dar altfel.

Sunt copiii cu inteligență dominant conceptual teoretică, cei care au note mari și cei cu inteligență dominant practică. Și de aceștia ai nevoie, de meseriași buni. Să îi dai bursă de merit pentru aptitudini aplicativ-practice. Nu media ar trebui să fie criteriul, ci performanța în meserie”, arată Vlaston.

Remus Pricopie, fostul ministru al Educației, spune că „Tehnic vorbind, este o contradicție in termeni: NU poate fi "merit" cu medie sub 5. Sunt convins că se va corecta în viitorul apropiat.” 

Acesta subliniază că este prost interpretată ideea de merit și consideră că „este o greșeală a ministrului, care a zis că și cei care au note mai mici merită și ei ajutați. Atunci ce mai înseamnă cuvântul merit?”.

Problema e la clasele a IX-a

Situațiile în care un elev poate lua bursă de merit cu media sub 5 sunt întâlnite doar în cazul elevilor de clasa a IX-a. Ceilalți elevi vor primi bursă în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale, care trebuie să depășească nota 5 pentru ca elevii să nu repete anul. Astfel, doar elevii din clasele a IX care primesc bursă de merit în funcție de media de admitere la învățământul liceal sau profesional pot avea medii sub 5, pentru că nu sunt condiționați de un prag minim pentru a intra la liceu.

Bursa de merit are valoarea de 450 de lei și nu mai există limită de medie.