Moldova
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Doliu în sistemul național de sănătate. S-a stins din viață academicianul Gheorghe Țîbîrnă

Doliu pentru comunitatea universitară și sistemul național de sănătate. Sâmbătă, 11 iunie, s-a stins din viață profesorul universitar Gheorghe Țîbîrnă, doctor habilitat în științe medicale, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, savant eminent și chirurg renumit în domeniul oncologiei.

Anunțul trist a fost făcut de Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu", într-un mesaj prin care comunitatea universitară și-a exprimat 
condoleanțele și sentimente de profundă compasiune familiei regretatului profesor.

Gheorghe Țîbîrnă a activat în funcțiile de șef al Catedrei de oncologie la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu", director al Institutului Oncologic, președinte al Academiei Medicale din Republica Moldova.

Ilustrul savant a fost apreciat atât în țară, cât și peste hotare, devenind laureat al Premiilor de Stat și cavaler al “Ordinului Republicii”.