Moldova
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Șase posturi de televiziune, sancționate cu 72 000 de lei pentru reflectarea campaniei electorale, deși au spus anterior că nu o vor face

Șase posturi de televiziune au fost sancționate cu amenzi a câte 12 000 de lei pe motiv că au reflectat campania electorală, deși au notificat Consiliul Audiovizualului (CA) despre faptul că nu o vor face. Decizia a fost luată în ședința de vineri, 25 octombrie, a CA, potrivit unui comunicat de presă emis de instituție.

Mai exact, este vorba de posturile de televiziune Prime, Publika TV, Canal 2, Canal 3, Canal 5 și Mega TV, care, după cum s-a constatat în urma controlului, în perioada 10-12 octombrie 2023 au prezentat în cadrul principalelor buletine informative ale serii subiecte cu conținut electoral încadrate în rubrica „Alegeri locale generale 2023”, iar concurenții electorali au avut intervenții directe și indirecte și/sau au fost vizați de terți în emisiuni.

Canal 2, Canal 3 și Publika TV, în principalele buletine de știri în limba română, au difuzat 9 subiecte electorale identice, încadrate în rubrica „Alegeri locale generale 2023”, despre candidații „Mișcării Alternative Naționale”, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidului Acțiune și Solidaritate.

Canal 5, în principalul buletin de știri în limba română, a reflectat 7 subiecte electorale, dintre care 6 se regăsesc la Canal 2, Canal 3 și Publika TV, încadrate în rubrica „Alegeri locale generale 2023”.

În principalele buletine de știri în limba română la Prime și Mega TV, au fost date 7 subiecte electorale, difuzate și la Canal 2, Canal 3 și Publika TV, care au fost încadrate în rubrica „Alegeri locale generale 2023” ”, explică CA.

Potrivit pct. 31.1 din Regulamentul privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media aprobat de Comisia Electorală Centrală, furnizorii de servicii media care au notificat CA că nu participă la reflectarea alegerilor nu au dreptul să reflecte alegerile.

De asemenea, conform prevederile art. 90 alin. (2) din Codul electoral, în serviciile media audiovizuale, grupurile de inițiativă, concurenții electorali (candidații în alegeri), participanții la referendum, reprezentanții și persoanele de încredere ale acestora nu pot avea intervenții directe sau indirecte și nu pot fi vizați de terți în alte programe audiovizuale decât cele cu caracter electoral, stabilite expres în declarațiile politicilor editoriale ale furnizorilor de servicii media.