Moldova
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Noul ajutor oferit de Comisia Europeană pentru Moldova: 72,5 milioane de euro până la sfârșitul lunii octombrie

Republica Moldova a primit astăzi un împrumut de 50 de milioane de euro din asistența macrofinanciară oferită de Comisia Europeană, iar până la sfârșitul lunii va urma o nouă tranșă de 22,5 milioane euro sub formă de granturi.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, ajutorul reprezintă un sprijin suplimentar pentru Republica Moldova, a cărei economie a fost grav afectată de consecințele războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și care trece în continuate prin probleme legate de securitatea energetică.

„Acest sprijin financiar va ajuta țara să acopere o parte din necesitățile sale de finanțare suplimentare în 2023, va susține stabilitatea macroeconomică și va asigura continuarea reformelor, alături de programul în curs de desfășurare al Fondului Monetar Internațional pentru Moldova. De asemenea, această asistență financiară va ajuta Moldova să avanseze în parcursul său european”, se menționează în comunicatul transmis de Comisia Europenă.

Asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova se ridică la 295 de milioane de euro, din care din care 220 de milioane de euro sub formă de împrumuturi și 75 de milioane de euro sub formă de granturi.

Plafonul a fost ridicat la valoarea de aproape 300 de milioane de euro după ce Comisia Europeană a propus la începutul anului o suplimentare a sprijinului pentru această țară cu 145 de milioane de euro, propunere care a primit undă verde din partea Parlamentului European și Consiliului în luna iunie 2023.