Evnika își petrece zilele ca orice fetiță de un an si opt luni. Merge în parc și hrănește porumbeii. Dar această fetiță crește în Ucraina. S-a născut pe 24 februarie 2022, ziua invaziei ruse. Și nu a trăit nicio zi de pace.
Anita Aleksandrova, mama Evnikăi: „Când se declanșează alarma antiaeriană, ea o simte imediat. Dacă suntem afară când sună alarma, devin neliniștită. Nu intru în panică, dar sunt neliniștită. Iar ea simte asta. Se agață foarte tare de mine și devine tăcută. Așa a fost de la început. Când am adus-o acasă de la spital, am stat mult timp în mașină. Nici măcar nu a plâns. Dar sunt copii care devin nervoși și cer atenție atunci când simt anxietate.”
Familia locuiește într-o suburbie a Kievului. Anita Aleksandrova era deja în spital, pregătindu-se pentru cezariană, când Rusia a invadat țara.
Anita Aleksandrova: „Am auzit explozii și, la început, nu ne-am dat seama ce se întâmplă. După aproximativ cinci sau zece minute, au intrat un doctor și o asistentă. Au spus că Rusia ne atacă și că trebuie să ne împachetăm lucrurile și să ne mutăm la subsol.”
A suferit o cezariană în aceeași zi și a fost mutată la subsol, care fusese transformat în buncăr pentru situații de urgență. Așa că Evnika și-a petrecut primele șapte zile din viață în subteran. Pe măsură ce luptele de la periferia Kievului s-au intensificat, familia și-a găsit adăpost la rude, într-un sat. Abia după ce s-a mai calmat situația a revenit acasă.
Anita Aleksandrova: „Stăteam acolo, dar gândul nostru era aici. Așa că am decis să ne întoarcem. Acolo ne-am liniștit puțin fără sirene și am recuperat orele de somn.”
De atunci, cartierul lor a revenit la viață. Cafenelele și afacerile s-au redeschis și tot mai mulți vecini se întorc. Acum, locul arată aproape ca înainte de invazia rusă. Dar viața de zi cu zi a tinerei familii e încă umbrită de război. Au găsit un apartament la parter, unde se simt mai în siguranță.
Oleksandr Aleksandrov lucrează pentru o companie esențială în efortul de război - nu poate dezvălui mai mult. Oleksandr Aleksandrov, tatăl Evnikăi: „Așteptam acest copil. Înainte, soția a avut un avort spontan. Am pierdut copilul în luna a treia. Așa că eram deja destul de îngrijorați. Și apoi, în sfârșit, a venit pe lume Evnika, dar începuse și războiul. Dar vom rezista.”
Când pornesc sirenele, Evnika și părinții ei se adăpostesc în magazine. Anita și Oleksandr fac tot ce le stă în putință pentru a face viața fiicei lor cât mai ușoară.
