Moldova
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Crearea unor echipe MIXTE moldo-române, pentru fluidizarea traficului de mărfuri la frontieră, una dintre soluțiile discutate de premierul Natalia Gavrilița cu președintele Camerei Deputaților de la București, Ion-Marcel Ciolacu

Fluidizarea traficului de mărfuri la frontieră, inclusiv prin crearea unor echipe mixte, ar fi una dintre soluțiile pentru reducerea cozilor de la graniță. Discuții în acest sens au purtat astăzi la Chișinău prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și membrii delegației parlamentare a României, condusă de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Oficialii au abordat, de asemenea, subiecte care vizează colaborarea bilaterală, cu accent pe realizarea proiectelor comune de viitor între Republica Moldova și România în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Totodată, discuțiile s-au axat pe pașii ce urmează a fi întreprinși pentru accelerarea realizării în practică a proiectelor de infrastructură și apropierea businessului din cele două state, mai ales prin crearea condițiilor atractive pentru investițiile românești.

Șefa Cabinetului de miniștri a mulțumit României pentru sprijinul constant și necondiționat oferit țării noastre în ultima perioadă, mai ales în susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

„Mă bucur că relațiile noastre istorice cunosc o apropiere fără precedent. Vă mulțumesc pentru asistența acordată Republicii Moldova în toate domeniile, dar în mod special pentru susținerea dezideratului nostru de a ne ancora ferm în spațiul european. Aceasta este cea mai mare preocupare a Executivului și o prioritate a actualei guvernări. Contăm pe sprijinul politic al României în acceptarea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE. Or, știm că drumul spre Europa trece prin România”, a subliniat Natalia Gavrilița, citată de un comunicat de presă al Guvernului.

Președintele Camerei Deputaților de la București, Marcel Ciolacu, a reconfirmat faptul că România va fi mereu alături de R. Moldova, exprimându-și încrederea că republica noastră va obține statutul de țară candidat.

„Într-adevăr, traversăm cu toții o perioadă foarte încărcată, iar România nu face o favoare Republicii Moldova prin suportul oferit dincoace de Prut. România are obligația de a ajuta Republica Moldova cu tot ce poate. Știm că sunteți dependenți de Rusia de atâția ani, știm că, odată cu războiul din regiune, ați devenit și mai vulnerabili. Va trebui împreună să depășim acest moment complicat. Continuați să parcurgeți drumul început, să implementați reformele necesare. Din partea noastră, aveți toată deschiderea, inclusiv pentru a face față provocărilor economice majore. Încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru a veni cu un suport real pentru Republica Moldova”, a adăugat Marcel Ciolacu.