Alegerile bat la ușă, dar noi deja știm cum ele vor evolua, chiar și fără a cunoaște rezultatul final al voturilor. Precum e ciclicitatea alegerilor, așa e și mediul electoral – previzibil prin arhetipurile candidaților, strategiilor acestora și reacțiilor electoratului. În această perioadă încărcată de opinii și de necesitatea de a se afirma, se evidențiază o tipologie specifică a „alegătorului cu nevoia de haos”. Adesea, îi vedeți sub formă de troli pe rețelele de socializare sau unul dintre ei poate fi chiar acel unchi prezent în fiecare familie care refuză să asculte argumente logice.
În perioada alegerilor, acest tip de oameni este periculos din două motive. În primul rând, o minoritate cu această trăsătură psihologică poate influența o majoritate din electorat. De asemenea, un individ cu „nevoia de haos” poate deveni un candidat electoral care știe să-și mascheze cu iscusință amoralitatea.
Portretul „alegătorului cu nevoia de haos” are dimensiuni psihologice clare. Acestea sunt definite de o motivație supremă întru perturbarea calmului social și elevarea propriului statut prin tehnici dubioase. În politică, cel mai ușor se identifică apartenența oamenilor în acest grup, în special dacă au opinii extremiste și reacții agresive. Impresia care îți rămâne după ce întâlnești prototipul este că indivizii cu aceste trăsături vor să saboteze întreaga structură politică și orice acțiune a acestora nu este altceva decât critică distructivă. De cine îți amintește această descriere?
Dacă interacționăm cu acest arhetip în fiecare zi, atunci de ce prezența lor în viața politică a statului contează atât de mult? În contextul digitalizării mediului politic și al tranziției dezbaterilor politice în mediul online, acești indivizi au cel puțin o platformă de expunere, un auditoriu care le împărtășește opiniile și puterea de a influența informația consumată de populație. Cauzele politice nu sunt altceva decât canale de dobândire a unui statut într-o societate care devenind tot mai liberală și egalitară, se debarasează de acest concept. Deci, cine are voce, are statut.
Aceeași „nevoie de haos” este deseori transpusă în dinamica partizană. Aceste trăsături motivează partidele în lupta împotriva guvernării, nu în calitate de opoziție care echilibrează puterea în stat, ci care o anihilează. Care partid credeți că ar corespunde criteriilor „nevoii de haos”? PCRM sau PSRM, acțiunilor cărora le este caracteristic populismul? Partidele false care apar ca buruienile înainte de alegeri pentru a dizolva voturile? Partidele obscure, precum AUR, cu valori extremiste și finanțare externă? Oricare dintre aceste exemple considerați că se potrivește mai bine, fiecare dintre ele și-a pompat toate resursele pentru a dezechilibra guvernarea curentă, atât în momentele acesteia de succes, cât și în cele de eșec în cadrul mandatului. Nu este vorba de un bine suprem în aceste mișcări de opoziție, ci doar de un bine personal. Din acest motiv, în cadrul alegerilor, identificarea acestor tendințe partizane și alocarea votului din principii pur raționale sunt esențiale.
În fruntea acestor structuri partizane se află indivizi care reprezintă non-valorile motivației distructive. Cum identificăm natura acestui candidat? Imaginea sa este perfect șlefuită. O să utilizez de această dată nu exemple uzuale ale foștilor președinți și prim-miniștri în posesia acestor trăsături. Aceștia au fost demult deconspirați. Atrageți atenția la noua generație de candidați care apar acum pe listele electorale și în fruntea partidelor. Politicieni tineri care își încep carierele în organizații „apolitice” de tineret, care își fac mai apoi locul în politică prin parafrazarea discursurilor celor care îi finanțează. Se cresc generații de politicieni de pe băncile universității, voci noi în care răsună speranțele fiecărui alegător prin utilizarea cuvintelor-cheie: Uniunea Europeană, unirea, lupta împotriva corupției, valorile de familie ș.a.m.d.
Acești noi politicieni devin antieroi. Au manierism diferit de cel al populiștilor care ne-au condus țara, sunt carismatici și vorbesc cu erudiție din naivitatea idealismului învățământului pe care proaspăt l-au absolvit. Se evidențiază de fiecare dată cu critici pasionale. Oamenii îi aplaudă. Dar aici se dau de gol. Dacă critica este constant nefondată, prezentată într-un discurs care face apel la emoție și nu e urmată de soluții, atunci individul este o versiune mascată a „alegătorului cu nevoia de haos”. Aceste tendințe merită a fi analizate înainte de a încrede viitorul țării sau orașului în mâinile unui individ care dărâmă sisteme pentru propria carieră și influență.
Cu această informație, vă las pe voi să atribuiți nume exemplelor de indivizi cărora le sunt specifice trăsăturile prezentate. În politică nu există martiri. Din acest motiv, deseori, procesul de excludere a candidaților toxici ne aduce la alegerea răului cel mai mic. Dar criteriile pe baza cărora efectuăm această filtrare pot deveni elementele de bază ale viitorului nostru democratic.
