Moldova
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

„Găuri de gloanțe” – un documentar despre cum soldații ruși ucid intenționat copii ucraineni

Armata rusă a ucis peste 500 de copii în Ucraina de la începutul invaziei sale pe scară largă în februarie 2022, spun procurorii ucraineni, conform Politico. Articolul prezintă documentarul „Bullet holes” (Găuri de gloanțe – n.r.), realizat de jurnaliștii de la Kyiv Independent, care au investigat moartea a trei copii uciși de trupele ruse în Ucraina: Kateryna Vinarska, în vârstă de 10 ani; Vladyslav Mahdyk, în vârstă de 12 ani; și Mykhailo Ustianivsky, în vârstă de 15 ani, scrie romaniacurata.ro.

Toți trei au fost împușcați mortal de ruși de la mică distanță, potrivit reporterilor Kyiv Independent. Ucigașii lor rămân nepedepsiți, iar familiile copiilor sunt devastate și vor dreptate.

Și laureata Premiului Nobel pentru Pace Oleksandra Matviichuk susține că Rusia folosește în mod deliberat teroarea împotriva civililor pentru a sparge rezistența Ucrainei. ”Aceste crime sunt comise în toate regiunile și continuă. Suntem gata să dovedim acest lucru în instanță. Pentru că este timpul să rupem cercul impunității și cruzimii care a devenit parte a culturii ruse”, a declarat Matviichuk în documentarul realizat de Kyiv Independent.

Rusia a negat în mod repetat că a comis crime de război în Ucraina și chiar a acuzat Kievul că și-a ucis propriul popor, susținând că a invadat Ucraina doar pentru a preveni genocidul, afirmații care i-au scandalizat pe oficialii ucraineni. „Poate un stat să folosească acuzațiile false de genocid ca pretext pentru a distruge orașe, a bombarda civili și a deporta copiii din casele lor? Când Convenția privind genocidul este abuzată atât de cinic, este această instanță neputincioasă? Răspunsul la aceste întrebări trebuie să fie nu”, a declarat reprezentantul Ucrainei, Anton Korynevych, în timpul recentelor audieri la Curtea Mondială de la Haga, unde Kievul a dat în judecată Moscova pentru abuz de Convenția privind genocidul.

La rândul său, Kievul spune că crimele de război ale Rusiei în Ucraina arată semne de genocid. Dar Comisia de anchetă a ONU nu a găsit încă suficiente dovezi pentru a concluziona că Rusia comite genocid în Ucraina.

Comisia a găsit deja dovezi ale uciderilor intenționate, torturii, violenței sexuale, transferurilor ilegale și deportărilor comise de trupele ruse, a declarat comisia într-un comunicat.

Chiar dacă oficialilor le este greu să dovedească intenția Rusiei în spatele uciderii civililor, jurnaliștii cred că atenția publică asupra acestor crime poate ajuta la aplicarea Justiției.