Moldova
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

(hartă) Lista picturilor murale din sectorul Botanica al Chișinăului. Unde le puteți găsi

Sectorul Botanica din Chișinău are mai multe picturi murale pe care cu siguranță le-ați observat mergând cu transportul public sau chiar pe jos. Le-am adunat pe toate în acest articol și am realizat chiar și o hartă ca să vă fie mai comod pentru a le identifica.

Sursă: dubravaradu/Instagram

Pe 27 august 2017, de Ziua Independenței Republicii Moldova, în sectorul Botanica al Capitalei a fost inaugurată murala gigantică cu portretul regelui Daciei Decebal împreună cu luptătorii săi, pictată pe un bloc de pe bulevardul Decebal. Murala a fost pictată de către renumitul artist plastic din Chișinău Radu Dumbravă, care a lucrat la ea împreună cu Victor Zucker și Sergiu Aftenev. Lucrarea a costat 5 000 de euro și a fost terminată timp de două săptămâni.

Pe lângă caracterul informativ al lucrării, ea duce un mesaj de bărbăție, neînfricare și încurajare.

Murala poate fi văzută pe Bulevardul Decebal, 3, sectorul Botanica, clădirea S.A. Hidropompa.

Sursă: dubravaradu/Instagram

Pictura murală „Coloana Neamului” a fost inaugurată pe 17 noiembrie 2018 pe un peretele de 220 de metri pătrați a Palatului de Cultură al Feroviarilor, fiind realizată de artistul plastic Radu Dumbravă.

Realizarea picturii i-a luat lui Radu trei săptămâni. Tânărul menționează că a utilizat și vopsele speciale pentru exterior, prin urmare lucrarea mult timp va bucura ochii chișinăuienilor și a oaspeților capitalei. Această murală este cea mai mare lucrare de autor al lui Radu Dumbravă. De asemenea, este cea mai mare pictură pe perete cu tematică istorică din Republica Moldova.

Locație: Bulevardul Decebal, 2, sectorul Botanica, orașul Chișinău, Palatul de Cultură al Feroviarilor. 

Pe 6 septembrie 2014 a avut loc inaugurarea picturii murale „Fluturi ai libertății”, realizată de un grup de artiști polonezi în cadrul unui parteneriat dintre Moldova, Polonia și România.

Proiectul a fost realizat cu prilejul aniversării a 25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală. La „Fluturi ai libertății” au lucrat doi artiști moldoveni (unul dintre ei este Radu Dumbravă) și cinci polonezi din Școala de Pictură Murală din Gdańsk, timp de trei zile jumătate.

Locație: pictura murală „Fluturi ai libertății” se află pe bulevardul Decebal, 64.

Sursă: culturapoloneza.ro

În anul 2012, Rafał Roskowiński şi Wojciech Woniak de la Şcoala de Pictură Murală din Gdańsk, împreună cu artistul moldovean Alberto Şveţ au realizat o primă pictură murală pe un perete al blocului de pe bd. Dacia nr. 28 din Chişinău, a cărei temă este mişcarea „Solidaritatea”. Această lucrare este una dintre primele opere de artă contemporană prezente în spațiul public al Chișinăului.

Locație: bd. Dacia nr. 28.

Subiectul acestei lucrări a artistului Radu Dumbravă sunt drepturile copiilor. Pictura a rost creată timp de cinci zile pe peretele unui bloc locativ situat pe bd. Decebal, nr. 64. Simbolistic, pictura face referire la conceptele drumului vieții și al libertății. Copilul pornește într-o călătorie în care și el însuși își va dobândi aripi pentru a se înălța deasupra lumii. Berzele sunt, de asemenea, niște păsări reprezentative pentru natura atât din Polonia, cât și din Moldova.

Radu a adăugat pentru #diez în 2015 că acest băiețel este o reflexie asupra copilăriei active, fără gadget-urile din secolul XXI. Este acel copil din noi care trebuie hrănit – unul vesel și plin de viață. Proiectul decorării blocurilor din sectorul Botanica cu opere de artă monumentală are drept scop revitalizarea vieții sociale și culturale a zonei, precum și promovarea artei urbane.

Locație: bd. Decebal, nr. 64.

Pe 26 mai 2023, în sectorul Botanica al capitalei, a fost inaugurată o nouă pictură murală. Numită sugestiv „Speranța”, pictura este dedicată copilăriei, visurilor și aspirațiilor către un viitor european. Opera de artă aparține pictorului Dmitrii Potapov, artist muralist din Moldova, autor al unui număr mare de lucrări murale, atât din țara noastră, cât și de peste hotare.

În lucrare este redată imaginea unei eleve care vine de la școală și în drum spre casă se împrietenește cu toți cei din jur: cu natura, cu păsările, se joacă cu razele soarelui. În același timp, aspirațiile ei duc către stele.

Opera a fost pictată pe peretele unei clădiri rezidențiale de 14 etaje, care se află chiar lângă stadionul clubului de fotbal „Zimbru” din Capitală.

Locație: strada Burebista, 93.

Sursă: #diez

În iunie 2013, pe peretele unui bloc din sectroul Botanica din Chişinău a fost realizată o pictură murală semnată de artistul polonez Rafał Roskowiński. Scopul proiectului, este revitalizarea vieții sociale și culturale a sectorului și promovarea artei urbane.

Asupra picturii murale s-a lucrat 10 zile, iar în procesul de lucru au fost antrenați cinci oameni. După cum ne-a relatat autoarea picturii, imaginea cerbului a fost inspirata din folcorul polonez și reprezintă simbolul al vitalităţii, al renaşterii, al puterii şi al libertăţii.

Locație: bulevardul Dacia nr. 30/1.

Pe 18 noiembrie 2017, povestea „Fata babei și fata moșneagului” a apărut pe un bloc din sectorul Botanica al Capitalei. Pictura murală, semnată de Radu Dumbravă, a fost inaugurată lângă un teren de joacă pentru copii și are 44 de metri pătrați.

„Am ilustrat-o anume pe fata moșneagului, care arată exemple de virtuți. Eu când eram mic, mama mai că în fiecare seară îmi spunea această poveste și mi s-a întipărit în minte anume acest exemplu, fapt care m-a influențat pozitiv în drumul de creștere”, spune Radu.

Sursă:  atu.wine

Pe peretele vinăriei urbane Atu Winery, în 2018, a apărut o murală a cunoscutei artiste graffiti din Chișinău Inna Jeleascova, recunoscută și după numele de Izzy iZVNE.

Suprafața muralei este de 130 de metri pătrați. Tânăra a realizat desenul în opt zile, cu excepția unor detalii.

Locație: bulevardul Dacia 58/5.