Moldova
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

PAS, acuzat că i-a abandonat pe agricultori. Ilan Șor: „Companiile petroliere îi jecmănesc pe fermieri, pentru că știu că nimeni nu le va face nimic”

Guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate este acuzată că nu ar face nimic pentru a susține sectorul agrar din R. Moldova, iar petroliștii continuă să-și bată joc de fermieri, pentru că știu că nimeni nu-i va pedepsi. Declarația a fost făcută de către liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, într-o adresare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, agricultorii se plâng pe faptul că lanțurile de benzinării refuză să le vândă motorină angro, contrar deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale.

„Pe lângă faptul că au fost complet lipsiți de atenție și ignorați de către stat, fermierii sunt batjocoriți și de către companiile petroliere și lanțurile de benzinării, care refuză să le vândă motorină angro. Companiile petroliere îi jecmănesc pe fermieri, pentru că știu că nimeni nu le va face nimic. Nu au teamă nici de lege, nici de autorități. În țara asta nimeni nu se mai teme de nimic și toți fac ce vor, pentru că nu există ordine, ci doar un haos întreținut de PAS”, a declarat Ilan Șor, citat de un comunicat de presă al formațiunii.

Ilan Șor le-a cerut angajaților din Guvern, care nu sunt de acord cu politica PAS, să intervină pentru a soluționa problema fermierilor.

„Știu că în Guvern sunt oameni care văd ce se întâmplă și nu înțeleg nici ei de ce capii acestei guvernări se încăpățânează să nu îi ajute pe oameni. Mă adreseze vouă acum, faceți presiune pe șefii voștri și faceți-i să intervină. Situația din sectorul agrar e foarte gravă. Dacă nu vor fi luate acum anumite măsuri, pe urmă va fi prea târziu”, a mai spus Ilan Șor.