logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo
star Bookmark: Tag Tag Tag Tag Tag
Moldova

Petițiile care vor colecta 10.000 de semnături vor putea fi discutate în plenul Parlamentului

Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă va fi consolidată, conform unui proiect de lege de modificare a Regulamentului Parlamentului. Proiectul a fost votat astăzi, 13 februarie, în prima lectură.

Inițiativa legislativă, care aparține deputatului Radu Marian, prevede completarea Regulamentului cu un nou capitol – ”Colaborarea Parlamentului cu societatea civilă”. Acesta conține principiile și obiectivele cooperării.

Potrivit proiectului, cooperarea dintre Parlament și societatea civilă se va efectua în următoarele forme: consultare permanentă, întruniri ad-hoc, audieri publice, conferința anuală și inițiativa civică.

O noutate a inițiativei legislative este posibilitatea de înaintare a inițiativei civice de un grup voluntar de cel puțin 30 de cetățeni, care poate solicita Parlamentului să dezbată o problemă de interes major. Inițiativa civică poate fi depusă în scris, expediată prin poștă sau fax, sau transmisă în format electronic.

Inițiativa care, pe parcursul a 60 de zile de la înregistrare, va acumula 10 000 de semnături va fi supusă audierilor publice de către comisia parlamentară de profil. Ulterior, aceasta va fi înaintată Biroului permanent pentru a fi inclusă pe ordinea de zi a ședinței plenare. În funcție de specificul problemei abordate, la examinarea inițiativei civice vor fi implicate și autoritățile administrației publice centrale și locale, autorități împuternicite cu atribuții pentru rezolvarea problemelor sesizate. 

Modul de înaintare, procesare și cerințele înaintate față de inițiativa civică va fi stabilită printr-un regulament aprobat de Biroul permanent.

Deputații au votat proiectul de lege în prima lectură, cu condiția ca pentru cea de-a doua lectură să fie perfecționat și completat cu propunerile venite în cadrul ședinței plenare de astăzi.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Themes
ICO