Moldova
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Transnistrenii au dat peste cap încă o ședință a CUC: Au părăsit în mod demonstrativ sala

Transnistrenii au dat peste cap încă o ședință a CUC: Au părăsit în mod demonstrativ sala

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) nu au putut continua astăzi, la Tighina, examinarea ordinii de zi aprobate la ședința precedentă, după ce delegația transnistrenilor a părăsit demonstrativ ședința.

Delegația Chișinăului în CUC susține că delegația regiunii transnistrene a încercat să distorsioneze discuțiile și să schimbe tema dezbaterilor.

Reprezentanții Tiraspolului insistau să fie discutat un incident din afara Zonei de Securitate, unde nu a putut ajunge Misiunea OSCE în Moldova, terenul fiind încercuit de așa-zisele structurile de forță transnistrene.

„Deranjați că lucrurile nu pot merge în detrimentul regulamentului de activitate a Comisiei, membrii delegației Tiraspolului au părăsit sala în mod sfidător, blocând desfășurarea ședinței. Având în vedere cele întâmplate, rezultă că delegația transnistreană a utilizat un scenariu bine pregătit de acasă pentru a împiedica luarea unei decizii în problema posturilor unilaterale și prezenței ilegale în Zona de Securitate a exponenților structurilor de forță subordonate Tiraspolului, dotați cu pistoale automate”, arată Biroul pentru Politici de Reintegrare într-un comunicat de presă.

Aceeași sursă precizează că subiectul posturilor ilegale și a efectivului transnistrean înarmat rămâne pe agenda CUC.