Prof.dr. Vasile Cândea a fost preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară şi director al Institutului de boli cardiovasculare „CC Iliescu“ din Bucureşti.

„Regretăm trecerea în nefiinţă a reputatului general (r) prof.dr.Vasile Cândea, eminent chirurg român, preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară, preşedinte de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, director al Institutului de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu şi Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei, autorul a peste 750 de lucrări ştiinţifice, comunicate şi publicate în reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare sau la congrese, simpozioane naţionale sau internaţionale“, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii, asumat de conf.dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat.

Prof.dr. Cândea a fost o personalitate de prim rang în domeniul chirurgiei cardiovasculare,  un profesionist desăvârşit, dascăl pentru mai multe generaţii şi medic iubit de pacienţii săi, care a salvat mii de vieţi. Lasă în urmă o viaţă de muncă, rodnică şi elevată, însufleţită de vocaţie şi pasiune, dedicată cunoaşterii ştiinţifice, potrivit aceleiaşi surse.

„A fost un privilegiu pentru mine să mă număr printre elevii domnului profesor. Transmit condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească!“