Accident de circulaţie grav, cu doi morţi şi trei răniţi, duminică, 8 decembrie 2019, pe drumul naţional DN25, pe raza localităţii Independenţa, din judeţul Galaţi.

Tragicul eveniment s-a produs în jurul orei 2,40 şi a fost provocat e un şofer în vârstă de 22 de ani, din comuna Pechea. Tânărul circula cu autoturismul pe DN 25 şi, pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă, iar autoturismul a pătruns pe trotuar, iar apoi a ajuns în gardul unui imobil.

Ca urmare a impactului extrem de violent, şoferul şi-a pierdut viaţa pe loc. De asemenea, un pasager, în vârstă de 31 de ani, a fost declarat decedat de către medicii sosiţi la faţa locului, după ce au încercat mai multe manevre de resuscitare

Alţi trei oameni, pasageri în maşină (în vârstă de 20, 22 şi 29 de ani) au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital. Răniţii sunt în stare stabilă, deşi au răni grave.

Poliţiştii gălăţeni au anunţat că au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă.