Victor Mircea a dezvăluit că sediul Ambasadei României a avut de suferit, ferestrele fiind pur șui simplu pulverizate de suflul exploziei.

Noi ne aflăm la 8,2 kilometri de locul în care s-a produs explozia și am avut stricăciuni în ambasadă spune multe. Am avut ferestre care au fost pulverizate de suflul exploziei. Am avut pereți de sticlă care s-au spart.

Victor Mircea, Ambasadorul României în Liban:

”Norocul nostru a fost că în momentul acela nu se afla nimeni în ambasadă”, a adăugat Victor Mircea.

Acesta a mai precizat că, până în acest moment, autoritățile locale nu au notificat Ambasada României cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistență consulară.

Totodată, într-un comunicat, MAE a transmis că cetățenii afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: 00961 5 924 849, 00961 5 920 432, 00961 5 920 452, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: 00961 76 775 503.