Romania

Americanii și europenii s-au înfruntat la Munchen pe tema replierii americane a lui Trump

Liderii americani și europeni, începând cu Emmanuel Macron, și-au afișat divergențele sâmbătă legate de o slăbire a Occidentului și de tendința de repliere națională sub Donald Trump, Washingtonul respingând critici considerate “exagerate” și care “nu reflectă realitatea”, potrivit La Libre, citat de Rador.

Conferința de securitate de la Munchen, marea întâlnire anuală internațională pe probleme de apărare, a căpătat dintr-odată aspect de reglare de conturi, cu un mini-scandal diplomatic germano-american.

Fără menajamente, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a replicat afirmațiilor făcute în ajun de șeful statului german, Frank-Walter Steinmeier, la același forum. El a denunțat dur egoismul național propagat după părerea sa de administrația Donald Trump.

Aceste critici și altele de același fel,”nu reflectă deloc realitatea”, a declarat dl Pompeo.

“Am plăcerea să va anunț că ideea potrivit căreia alianța transatlantică ar fi moartă este mult exagerată”, a ironizat el.

Șeful statului german își exprimase regretul că “principalul nostru aliat, Statele Unite, refuză sub administrația actuală chiar și ideea unei comunități internaționale”.

”Mare din nou”


“Țările noastre sunt invitate să-și pună propriile interese deasupra celor ale tuturor celorlalți, ‘Great again’ pe seama vecinilor și partenerilor”, ironizase el pe tema sloganului electoral al președintelui american.

Ministrul american al afacerilor externe i-a dat replică imediat. El a arătat că țara lui a contribuit la întărirea NATO pe flancul estic la vecinii Rusiei sau a condus efortul depus pentru a se pune capăt “califatului” auto-proclamat de organizația Stat Islamic în Siria. “Asta înseamnă că Statele Unite “resping comunitatea internațională?”, a întrebat el. “Occidentul este pe cale să câștige”, a spus Pompeo ca răspuns pentru cei care se îndoiesc de coeziunea legăturii transatlantice.

”Slăbirea Occidentului”


Dar la scurt timp după aceea, președintele Emmanuel Macron, care i-a urmat la tribuna conferinței de la Munchen, l-a contrazis. “Există o slăbire a Occidentului”, a estimat șeful statului și “există o politică americană care e o formă de relativă repliere, o reconsiderare a relației cu Europa” de care trebuie să ținem cont. În acest context. Europa trebuie “să se reconsidere ca o putere politică, strategică”, a spus el.

În mijlocul acestor divergențe publice, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a sărit în ajutorul Sttelor Unite. “Nu ar trebui să fim în competiție între noi și să ne subliniem diferențele, minimizându-ne forțele”, a spus el la Munchen.

Statele Unite și europenii sunt în dezacord și în ce privește China. Washington face presiuni asupra europenilor să nu dea acces companiei chineze Huawei în viitoarele rețele de telecomunicații 5G, văzând în asta un risc de spionaj. “Dacă nu înțelegem amenințarea și nu reacționăm, asta ar putea până la urmă să amenințe alianța militară care a avut cel mai mare succes în istorie, NATO”, a avertizat șeful Pentagonului, Mark Esper, la Munchen. Un avertisment gratuit pentru europeni. Până acum, majoritatea statelor europene nu ascută și se arată dispuse să permită accesul Huawei, cu restricții.

Sunt tensiuni vii și în domeniul energetic, unde Washingtonul este îngrijorat de dependența Europei de Rusia și denunță proiectul noului gazoduct rusesc Nord Stream II: susținut în special de Germania, el urmărește să aducă gaz rusesc în Europa prin Marea Baltică, ocolind Ucraina.

Dl Pompeo a anunțat în legătură cu aceasta că Statele Unite vor finanța proiecte energetice în valoare de un miliard de dolari în țări ale Europei Centrale și de Est pentru a le întări independența energetică față de Moscova.
Este vorba de un “semn de sprijin pentru suveranitatea, prosperitatea și independența energetică a prietenilor noștri europeni” care va folosi “țărilor Europei Centrale și de Est membre ale Inițiativei celor Trei Mari”, care reunește 12 state membre ale Uniunii Europene.