”Sunteţi într-o eroare, o să vă dezamăgesc, prietena mea lucrează la Aeroportul Otopeni”, a spus Marian Oprişan.

Întrebat cât câştigă aceasta, preşedintele PSD Vrancea a răspuns: „Habar nu am şi nici nu mă interesează. Dacă s-a făcut conform legii, orice cetăţean al ţării este liber să se angajeze oriunde”. 

Larisa Nădrag este consilier al vicepreşedintelui ASF, Gabriel Grădinescu, omul care conduce activitatea de supraveghere a pieţei bursiere, poziţie pe care, potrivit surselor politice citate de economica.net, ar fi ocupat-o cu sprijinul lui Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea.

Salariul Larisei Nădrag este de 20.000 de lei lunar, susţin sursele citate. De altfel, salariile celor din ASF sunt cuprinse între 4.000 de lei (venituri încasate de femeile de serviciu) şi 10.000 de lei, în timp ce membrii consiliului încasează între 9.000 şi 14.000 de euro pe lună, iar un director  circa 5.000 de euro lunar.