Romania

Ciolacu are întâlniri, luni la Bruxelles, cu Serghei Stanişev, Frans Timmermans şi David Sassoli

Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu va avea, luni la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni Serghei Stanişev. El se va întâlni şi cu vicepreşedintele executiv al CE Frans Timmermans, precum şi cu preşedintele PE David Sassoli.

De la ora 10.00, Marcel Ciolacu se va vedea cu liderul PES Serghei Stanişev, iar de la 11.30 cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene Frans Timmermans, responsabil cu Pactul Ecologic European, potrivit unui comunicat de presă al PSD, remis, duminică MEDIAFAX.

Începând cu ora 16.00, liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European David Sassoli.

„Îmi doresc şi cred că este o necesitate ca PSD să îşi recâştige dimensiunea sa de partid european. Trebuie să ne reconectăm la Europa. Este nevoie să reluăm dialogul şi să consolidăm relaţia cu prietenii şi cu partenerii din familia noastră europeană. Acesta este drumul PSD, acesta este drumul României! PSD trebuie să revină la masa dialogului european şi să nu ne mai întoarcem la atitudini închise, neconstructive şi fără finalitate. Avem obligaţia să facem acest lucru. Trebuie să pledăm cu demnitate, dar şi cu înţelepciune pentru interesele ţării noastre”, a declarat Marcel Ciolacu, conform sursei citate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.