Romania

CSC Sânmartin a fost cu bările, Dunărea cu golul!

Parcursul frumos al CSC Sânmartin în Cupa României s-a oprit în șaisprezecimile de finală.

Scris de Teodor Biriș - Parcursul frumos al CSC Sânmartin în Cupa României s-a oprit în șaisprezecimile de finală.

Antrenorul Cosmin Bodea a început partida cu o formulă de joc curajoasă, cu junior în poartă și doi atacanți de meserie.
De partea cealaltă, Cristian Pustai nu a avut în primul unsprezece niciun jucător folosit în campionat, în etapa intermediară, la victoria cu 1-0 în fața CS Mioveni.
Prima repriză s-a desfășurat într-o notă de echilibru, dar CSC Sânmartin a fost mai periculoasă la poarta adversă. Tonul l-a dat Ionuț Ban în minutul 13, când a trimis o diagonală din zona colțului careului de 16 metri și mingea a „mușcat” din transversală. La zece minute distanță, bihorenii și-au arătat din nou superioritatea pe flancul stâng, iar cursa lui Arsene s-a încheiat cu un șut puternic de la 17 metri și Krell a respins în corner. Șansa cea mai mare de a marca i-a aparținut lui Paul Suciu, care a pătruns în careu și de la 12 metri a șutat puternic, dar și de data aceasta portarul a reușit să respingă (30). Oaspeții au dat oarece emoții pe finalul reprizei, după un corner, la învălmășeala din careu, jucătorii călărășeni nu au reușit să reia spre poartă și Beke a reținut mingea.

Fără golgheter
Tamponat serios în debutul partidei, golgheterul Sergiu Pop (cel care marca un hattrick în turul precedent cu ACSFC Recea) nu a mai putut continua în partea a doua.
După o oră de joc, a fost îndeajuns un moment de neatenție în defensiva bihoreană, iar Sava a pasat pe culoar pentru juniorul Costin Petre, care scăpat singur, a șutat spre poartă, Beke a atins mingea dar nu a reușit să evite golul (0-1). CSC Sânmartin a dominat în continuare jocul, și-a creat situații însă nu a avut luciditate la finalizare. La trei minute distanță, Florin Pop l-a găsit pe Suciu în careu, atacantul a preluat, și-a pregătit șutul, dar a fost blocat la 8 metri. Portarul Krell a închis bine și a respins șutul pe colțul scurt expediat de Fl. Pop (76), după care a fost salvat de bară. Tot de transversală, pe care a țintit-o căpitanul Sorian cu un șut de la 25 de metri (87). CSC Sânmartin rămâne cu satisfacția unei prestații bune, în timp ce Dunărea merge mai departe cu această victorie cinică.

CASETA TEHNICĂ
CSC Sânmartin – Dinărea Călărași 0-1 (0-0)
A marcat: Costin Petre 61
CSC Sânmartin: Beke – Fl. Pop, D. Lupșe, Al. Pintea, M. Arsene – D. Sfârlea (71 R. Baciu), C. Habakuk (55 R. Ember), Al. Sorian (cpt.), I. Ban – P. Suciu, Sg. Pop (46 I. Cuc). Antrenor: Cosmin Bodea
Dunărea: Șt. Krell – A. Rus, A. Lopez (cpt.), E. Țenea, C. Petre, Acolatse, Zaluschi (80 T. Caragea), M. Calu (87 R. Ganea), A. Mihăescu, D. Candrea, C. Anghel (46 S. Sava). Antrenor. Cristian Pustai
Cartonașe galbene: P. Suciu 17, Pintea 67, I. Ban 70 / A. Rus 45, Candrea 50
Arbitri: Cristian Codrea – Radu Despa, Daniel Lar (toți din Baia Mare)
Observatori FRF: Vasile Marc (Cluj-Napoca) și Emil Kemeneș (Baia Mare)

Citiți principiile noastre de moderare aici!

Football news:

Fikayo Tomori: Maldini, the best defender in history, called me and I knew I wanted to play in Milan
Benitez will not return to Chelsea if Lampard leaves, and will not take charge of Newcastle until the change of ownership
Arthur scored for Juventus for the first time. He is playing his 19th game for the club
Chelsea fans supported Lampard with the We Believe in Frank banner. Then. Now. Always
Real Madrid DIRECTOR Butragueno: Everyone knows what Zidane means to us. Rumors appear when there are no wins
Hertha sacked head coach and managing director after 1-4 away to Werder
Karim Benzema: Real Madrid need a better version of Hazard. He was great at Chelsea and should write history in Madrid