Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Cum se ia Bacul cu 4.000 de euro în România. Metoda camerei de supraveghere oprite de inspectorul școlar timp de exact 14 minute

Cum se ia Bacul cu 4.000 de euro în România. Metoda camerei de supraveghere oprite de inspectorul școlar timp de exact 14 minute

Camerele de supraveghere din centrul de examen au fost oprite cât timp elevii au primit rezolvarea subiectelor FOTO arhivă/ Protv

Tagul "audio" nu este suportat de browser-ul tău.

Zeci de elevi care au picat Bacalaureatul în vara anului 2022 au dat bani grei pentru a obține note de trecere la toate cele trei materii în sesiunea de examen organizată în toamna aceluiași an.

Părinții lor au fost cei care au aranjat afacerea, oferind câte 4000-4500 de euro chiar președintelui centrului de examen din cadrul Colegiului Economic din Drobeta-Turnu Severin, care deținea și funcția de inspector de resurse umane în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți. Strategia prin intermediul căreia elevii au avut acces la rezolvarea subiectelor scoate în evidență cât de putred este sistemul de învățământ din România.

Procurorii DIICOT Mehedinți au descoperit că Florin Ghiocel, inspectorul de resurse umane din cadrul ISJ Mehedinți, își construise o adevărată rețea din care făceau parte subalternii săi, în mare parte profesori suplinitori al căror loc de muncă depindea la propriu de ”pixul” șefului din inspectorat. Ghiocel avea ca principale atribuții: organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor didactice din învățământul preuniversitar și repartizarea candidaților pe posturi didactice vacante.

Rețeaua de profesori, coordonată de inspectorul Ghiocel, dusă la audieri sub acuzația de fraudă la Bacalaureat FOTO:informatiadeseverin.eu

Elevii primeau subiectele rezolvate la baie

Din același grup făceau parte și alți funcționari și profesori care aveau roluri bine stabilite anterior: obţinerea subiectelor, înainte ca acestea să fie multiplicate şi transmise către candidaţi, urmată de transmiterea subiectelor către profesori de specialitate în vederea rezolvării acestora. Imediat, foaia cu rezolvarea subiectelor era multiplicată în vederea transmiterii acesteia către candidaţii ţintă, care, de regulă, erau scoşi din sălile de examen şi conduşi în zona băilor pentru a li se înmâna răspunsurile, în timp ce alţii primeau rezolvarea chiar pe hol, se arată în rechizitoriu.

Pur și simplu, Ghiocel intra în sala de examen, scotea ”discret” din clasă elevii ai căror părinți plătiseră, îi invita pe hol sau la baie și le înmâna foile pe care era scrisă rezolvarea subiectelor.

Pentru ca afacerea să rămână în anonimat, Ghiocel oprea sistemul de supraveghere video pentru câteva minute, suficient cât tranzacția să nu fie filmată. Totul se întâmpla cu rapiditate, în cel mult 14 minute, perioadă în care camerele de supraveghere de pe holul liceului nu primeau semnal video.

De ce nu a funcționat rețeaua de șpăgari

Afacerea a picat din două motive. Profesorii care au dat rezolvarea subiectelor nu au atenționat elevii să ”umble” puțin pe text astfel încât foile de examen a zeci de candidați din același centru de examen să nu fie identice, aspect care avea să atragă atenția profesorilor corectori. Pe de altă parte s-a întâmplat ca cinci dintre elevii șpăgari să fie prinși în timp ce copiau și, evident, eliminați din sala de examen. Părinții lor, care plătiseră 4500 de euro ca să le asigure diploma de Bac, au mers la poliție și au făcut un denunț.

Ancheta a relevat că inspectorul de resurse umane din cadrul ISJ Mehedinți a intrat în mai multe săli de examen, deși nu avea ce să caute în clase. Aceste moment au fost filmate de camerele de supraveghere care nu au fost oprite pe tot parcursul probelor scrise, ci doar în minutele în care elevilor le erau înmânate rezolvările. Ghiocel a fost filmat intrând inclusiv în cabinetul de matematică acolo unde era montat sistemul DVR, fiind și cel care l-a oprit și l-a repornit în toate cele trei zilele de examen.

Ancheta în acest dosar nu este încă finalizată, iar procurorii DIICOT vorbesc despre ”un număr foarte mare de elevi” implicați în afacerea ”Ghiocel”.

Inspectorul se află în control judiciar, iar până la finalizarea cercetărilor nu mai are voie să fie membru într-o echipă care organizează un examen școlar de orice tip.

3000 de euro pentru a promova BAC-ul la Mureș

Un alt caz de fraudare a examenului de Bacalaureat, sesiunea din vara anului 2023, s-a finalizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției făcut cel care a intermediat șpaga între părinții unui elev și șeful Inspectoratului Școlar Mureș.

Pentru a primi rezolvarea subiectelor și implicit să-și asigure promovarea examenului de Bacalaureat, elevul a plătit suma de 3000 de euro.

În acest caz, strategia de primire a subiectelor rezolvate a fost mult mai rudimentară. Elevul în culpă a primit hârtia cu rezolvarea exercițiilor ascunsă în foile de examen (în ciorne). ”În această modalitate inculpatul a fost ajutat la următoarele materii: română, matematică și biologie, promovând examenul de bacalaureat”, se arată în actul de acuzare.

Fostul inspector şcolar general al ISJ Mureş este urmărit penal de DNA pentru instigare la abuz în serviciu