Romania

Echipele Apelor Române au intervenit pentru stoparea infiltraţiilor la digul de apărare de pe râul Prut, judeţul Vaslui

Apele Romane

Echipele Apelor Române au intervenit prompt cu saci şi utilaje şi au realizat potcoave din saci cu ajutorul cărora s-a reuşit echilibrarea presiunii apei şi stoparea infiltraţiilor la digul de apărare de pe râul Prut din judeţul Vaslui, în zona staţiilor de pompare Bumbăta şi Berezeni, informează Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Datorită lucrărilor executate de specialiştii Apelor Române, măsurile suplimentare care au fost luate au evitat inundarea unor obiective socio-economice, iar populaţia din cele două localităţi a fost protejată, potrivit Agerpres.

Intervenţia vine după ce în urma verificărilor efectuate de ANAR cu privire la modul de comportare a digului de apărare de pe râul Prut din judeţul Vaslui, în zona staţiilor de pompare Bumbăta şi Berezeni, s-a constatat apariţia unor infiltraţii la piciorul digului. Aceste infiltraţii s-au produs din cauza unor fisuri apărute la conductele de refulare a staţiilor.

Staţiile de pompare aparţin ANIF Vaslui. Reprezentanţii Apelor Române au anunţat reprezentanţii ANIF în legătură cu avaria care a apărut la lucrarea aflată în administrare acestora.

ANAR precizează că râul Prut se află sub avertizare hidrologică din a doua parte a lunii iunie ca urmare a propagării viiturii venită dinspre sectorul ucrainean. Din acest motiv, digurile se află sub o presiune continuă exercitată de nivelele crescute ale apei râului Prut, unde cotele de apărare, respectiv de inundaţie, sunt depăşite la această oră.

INHGA a reactualizat avertizarea hidrologică Cod Portocaliu pe râul Prut, în aval de Stânca-Costeşti, aferent judeţelor Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi, valabilă până luni, 6 iulie, la ora 24:00.

Football news:

Thomas Tuchel: If both legs were intact, you could have seen my 40-meter sprint
PSG saved Tuchel's pet: Choupo-moting got everyone for free, managed not to score from a centimetre, and now pulled Paris to the semi-finals of the Champions League
Gian Piero Gasperini: The worst part is that we were so close. I can only thank the guys
Neymar was the player of the match Atalanta-PSG. He gave an assist
ПС PSG suffered through the entire quarter-final and turned it over in 149 seconds. Lifted the Italian curse and went so far in the Champions League for the first time in 25 years
ПС PSG's pain was transformed into happiness: in three minutes, the suffering stars turned into celebrating kings
The club from Italy won't win the Champions League for the 10th year in a row. This is an anti-record