Romania

Elevă ameninţată cu arma în curtea unui liceu din Iaşi. Un profesor a alertat autorităţile: reacţia fetei când au venit poliţiştii

O tânără de 17 ani care locuieşte într-un cămin al unui liceu din Iaşi ar fi fost ameninţată cu arma, duminică seară, în curtea unităţii de învăţământ. Un profesor a alertat autorităţile, dar, când a discutat cu poliţiştii, fata a spus că nu a văzut nicio armă şi că nu depune plângere pentru lovire.

Incidentul a avut loc duminică după-amiază, în curtea Colegiului Tehnic de Transporturi şi Construcţii Iaşi. Un grup de tineri a pătruns în parcul din faţa unităţii de învăţământ şi a intrat în conflict cu două fete de locuiesc în căminul şcolii.

„Nişte tineri din cartier au intrat în curtea şcolii şi au avut o altercaţie cu două fetiţe care sunt cazate în cămin, nu sunt de la mine de la şcoală. A intervenit portarul, pedagogul de serviciu, s-au respectat procedurile, a fost chemat serviciul 112. Nu sunt victime, nu a avut nimeni nevoie de îngrijiri medicale. (...) Era un grup de 7-8-9 tineri, şi fete şi băieţi, ştiu doar că s-au legat de fete, nu ştiu mai mult de atat. Copiii sunt la Secţia 5 la audieri, acolo e şi pedagogul şi paznicul”, a declarat, pentru Mediafax Anca Roznovanu, directorul Colegiului Tehnic de Transporturi şi Construcţii Iaşi.

Apelul la 112 a fost făcut de către pedagogul de serviciu, care a aflat de la cele două fete ce s-a întâmplat.

„Pe la ora 17.30 am fost sesizaţi cu privire la faptul că o elevă din municipiul Iaşi ar fi fost ameninţată. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că aceasta ar fi avut discuţii contradictorii cu un tânăr, fără a fi ameninţată. Apelul iniţial a fost pentru ameninţare cu armă, dar fata a declarat că nu a fost ameninţată în niciun fel şi nu a observat nicio armă” , a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Beatrice Romanescu.

Potrivit unor surse, fata ar fi fost lovită de tânăr în zona abdomenului, însă nu vrea să depună plângere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.