Horoscop săptămânal Pești – 31 octombrie – 6 noiembrie

Între 31 octombrie și 2 noiembrie, la prânz, posibile vești proaste, enervante ori fără logică; în această ultimă ipostază, ar fi de luat în calcul un mesager rău intenționat (intoxicare, viclenie), alteori ar putea fi vorba doar de surse nedemne de încredere.

În după-amiaza zilei de 31 octombrie se va produce Luna Plină în Taur și astfel, axa celor două case ale comunicării va sta sub semnul unor tulburări pe multiple planuri: mai întâi, este vorba de riscul unor evaluări greșite, de o abordare subiectivă a nevoii de a schimba ceva în felul lor de a percepe lumea, de a vorbi, de a învăța; în al doilea rând, din cauza conjuncției între Luna Plină și Uranus, Peștii s-ar putea lăsa fascinați de false adevăruri sau de idealuri ciudate, pe care le vor adopta cu un entuziasm neselectiv și imprudent; în al treilea rând, poate fi vorba de dezamăgiri în planul pregătirii școlare, liceale, universitare sau de ratarea șansei de a beneficia de o formă de perfecționare profesională.

În ziua de 4 noiembrie, Mercur va reveni la mersul direct; până pe 10 noiembrie, el va străbate ultimele grade ale zodiei Balanță, timp în care le va permite celor născuți în zodia Peștilor să-și reformuleze niște răspunsuri la o provocare de ordin bănesc sau cu privire la un posibil câștig material ori să reanalizeze, cu mult calm și luciditate, un proiect care are nevoie de susținere financiară.

Între 4 noiembrie, după ora 23:46, și 6 noiembrie, univers interior bogat în stări de spirit, în senzații și trăiri care se vor naște pe fondul unui Trigon regal pe semne de Apă care, pentru ei, în mod special, va funcționa interesant și chiar plăcut: moment al inspirației, al creativității, al sensibilității creatoare în plan artistic sau interpretativ.

EXCLUSIV Tun financiar dat de Cristi Chivu! Suma fabuloasă încasată pe vila din Corbeanca: profit URIAȘ!

PARTENERI - GSP.RO

EXCLUSIV Tun financiar dat de Cristi Chivu! Suma fabuloasă încasată pe vila din Corbeanca: profit URIAȘ!

ȘOC! Cum o UMILEA Ștefan Bănică pe Andreea Marin. Ce pățea biata de ea dacă îndrăznea să îi răspundă

PARTENERI - PLAYTECH

ȘOC! Cum o UMILEA Ștefan Bănică pe Andreea Marin. Ce pățea biata de ea dacă îndrăznea să îi răspundă

Horoscop 30 octombrie 2020. Scorpionii sunt dornici de alte surse de venit, dar prin eforturile altcuiva

HOROSCOP

Horoscop 30 octombrie 2020. Scorpionii sunt dornici de alte surse de venit, dar prin eforturile altcuiva

Horia Brenciu, despre declarațiile lui Dan Bittman: “Zice niște lucruri din frustarea pe care a acumulat-o”

Știrileprotv.ro

Horia Brenciu, despre declarațiile lui Dan Bittman: “Zice niște lucruri din frustarea pe care a acumulat-o”

Gestul care a şocat o ţară întreagă. Abia acum a recunoscut că e GAY: "Preferam să mor decât să zic asta"

Telekomsport

Gestul care a şocat o ţară întreagă. Abia acum a recunoscut că e GAY: "Preferam să mor decât să zic asta"