Horoscop săptămânal Vărsător – 31 octombrie – 6 noiembrie

Între 31 octombrie și 2 noiembrie, la prânz, Luna va străbate sectorul familiei și al casei. În după-amiaza zilei de 31 octombrie se va produce Luna Plină în Taur; ea va pune accentul pe relația cu unul sau cu ambii părinți ori pe nevoia de securizare a unui bun patrimonial.

Pe fondul unui tranzit special între Luna Plină și Uranus, nu este exclus ca, în preajma acestei date, Vărsătorii să descopere o neregulă în acte, comisă de curând sau, mai grav, cândva, în octombrie 1994, noiembrie 2003 sau în octombrie 2012, pe baza căreia s-a stabilit o înțelegere, un viciu juridic care s-a strecurat într-un document (de vânzare/cumpărare, de închiriere, de uzufruct, dar nu numai!) ori jocul incorect al unui membru de familie.

Toate acestea vor ieși, destul de târziu!, la iveală și vor crea îngrijorare, enervare, concentrare pe respectivul subiect. Între 2 noiembrie, după ora 12:00, și sfârșitul zilei de 4 noiembrie, univers afectiv destins; disponibilitate spre relaxare și divertisment pe care Vărsătorii nu o vor putea satisface prea ușor în condițiile actualelor restricții.

În ziua de 4 noiembrie, Mercur va reveni la mersul direct; până pe 10 noiembrie, el va străbate ultimele grade ale zodiei Balanță, timp în care le va permite nativilor să observe atent evoluția unei situații în plan profesional și ecoul unor inițiative; aceștia le vor evalua cu finețe și subtilitate, pentru a înțelege corect despre ce este vorba și pentru a vedea dacă acele proiecte (mai) prezintă vreun interes sau vreun avantaj pentru cauza lor.

Între 4 noiembrie, după ora 23:46, și 6 noiembrie, stare de sănătate în parametrii pe care nativii deja îi cunosc; poate doar o stare de oboseală mai accentuată ori o mobilizare mai greoaie atunci când va fi vorba de muncă și efort fizic. Atenție la perioada care se conturează din 6 noiembrie, care indică dispute și neînțelegeri ideologice sau informații contradictorii.

EXCLUSIV Tun financiar dat de Cristi Chivu! Suma fabuloasă încasată pe vila din Corbeanca: profit URIAȘ!

PARTENERI - GSP.RO

EXCLUSIV Tun financiar dat de Cristi Chivu! Suma fabuloasă încasată pe vila din Corbeanca: profit URIAȘ!

ȘOC! Cum o UMILEA Ștefan Bănică pe Andreea Marin. Ce pățea biata de ea dacă îndrăznea să îi răspundă

PARTENERI - PLAYTECH

ȘOC! Cum o UMILEA Ștefan Bănică pe Andreea Marin. Ce pățea biata de ea dacă îndrăznea să îi răspundă

Horoscop 30 octombrie 2020. Scorpionii sunt dornici de alte surse de venit, dar prin eforturile altcuiva

HOROSCOP

Horoscop 30 octombrie 2020. Scorpionii sunt dornici de alte surse de venit, dar prin eforturile altcuiva

Horia Brenciu, despre declarațiile lui Dan Bittman: “Zice niște lucruri din frustarea pe care a acumulat-o”

Știrileprotv.ro

Horia Brenciu, despre declarațiile lui Dan Bittman: “Zice niște lucruri din frustarea pe care a acumulat-o”

Gestul care a şocat o ţară întreagă. Abia acum a recunoscut că e GAY: "Preferam să mor decât să zic asta"

Telekomsport

Gestul care a şocat o ţară întreagă. Abia acum a recunoscut că e GAY: "Preferam să mor decât să zic asta"