Romania

IPS Teofan, la sfințirea bisericii unui sat din Neamț: 'Unde este Hristos, nu mai poate fi întuneric'

mitropolitul teofan

„Puterea întunericului nu poate fi alungată decât prin venirea și acceptarea lui Hristos în viața noastră, căci unde este Hristos nu mai poate fi întuneric”, a spus Mitropolitul Teofan în Dragova, Neamț, reflectând la vindecarea a doi demonizați prezentată de textul evanghelic duminical, anunță basilica.ro.

Părintele Mitropolit a semnalat că „dreptatea lui Dumnezeu se arată întru prezența luminii iar, de multe ori, dreptatea oamenilor în prezența întunericului”.

„Un părinte al Bisericii din vremea noastră – Sfântul Nicolae din Serbia – mărturisea că prin omul păcătos cântă, ca printr-un fluier, puterea întunericului. Omul păcătos este cel prin care puterea întunericului își împlinește rolul ei de fiară care așteaptă să sfâșie pe cel de lângă el”, a explicat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Citește și: EXCLUSIV Atenție, Marcel Vela! Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei vinde halate de protecție, pe Olx

„Puterea întunericului nu poate fi alungată decât prin venirea și acceptarea lui Hristos în viața noastră, căci unde este Hristos nu mai poate fi întuneric, și unde nu este Hristos Domnul este păcatul dătător și creator de întuneric”, a insistat ierarhul.

„Omul, prin rugăciune și prin post, alungă din viața lui și din viața familiei lui puterea întunericului iar dumnezeieștii părinți spun că postul și rugăciunea trebuie să fie arătate în trei chipuri: în smerenie, în pocăință și în dragoste, căci unde se află smerenia, pocăința și dragostea, diavolul nu intră”.

IPS Teofan a sfințit în Duminica a 5-a după Rusalii, 12 iulie 2020, Biserica Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea nemțeană Dragova, comuna Cândești, informează Doxologia.

Citește și: Monica Anisie: ‘Unii elevi vor fi la școală și alții vor urmări cursurile în sistem online, urmând să facă rocada în funcție de situația epidemiologică’

Pentru efortul depus la construirea noului lăcaș, preotul paroh Iosif Buruiană a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, ctitorii au primit din partea Părintelui Mitropolit distincții de vrednicie.

Football news:

Daniel Sturridge: Returning to the Premier League is my priority. I'm more hungry for football than ever
In Valencia, a coronavirus was detected in two people
And yesterday we also played football. The Copenhagen Keeper made 13 saves, Lukaku scored in the drop, Brunu dragged Manchester United into the semi-finals
Daniel Sturridge: I was Bursting with excitement when I saw the Liverpool players celebrate the championship
Southampton midfielder Schweinsteiger passed the examination before transfer to Tottenham
Jurgen Klopp: Tsimikas will fit perfectly in the Liverpool dressing room
Gradecki about the departure Bayer: Very disappointing. Let's try to win the Europa League next season