Romania

Laura Codruța Kovesi, pusă în încurcătură de mai multe țări din UE! Comisia Europeană intervine: 'Nu ne putem permite noi întârzieri'

Inquam Laura Codruța Kovesi

Comisia Europeană a făcut apel miercuri la statele membre să-şi numească rapid procurorii delegaţi pentru a permite Parchetului european (EPPO), noua armă a UE împotriva fraudei, să-şi înceapă activitatea la 1 martie, relatează AFP.

Parchetul european, care va avea puterea de a cerceta, urmări şi trimite în judecată în faţa jurisdicţiilor naţionale pe autorii unor infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, a fost instalat la sfârşitul lui septembrie, în Luxemburg. Procuroarea şefă europeană, Laura Codruţa Kovesi, şi cei 22 de procurori reprezentând statele care participă la această cooperare consolidată au depus jurământul, informează Agerpres.

Intrarea sa în funcţiune depinde însă de numirea de către ţările participante a procurorilor delegaţi, care vor fi însărcinaţi în aceste state să efectueze anchetele, dar şi de adaptarea legislaţiilor naţionale pentru a integra această nouă autoritate judiciară.

"Câteva state membre şi-au numit procurorii delegaţi, care vor începe să activeze la 15 ianuarie pentru a testa diferitele proceduri în cadrul parchetului european", a declarat comisarul european pentru justiţie Didier Reynders, la finalul unei reuniuni prin videoconferinţă a miniştrilor europeni.

"Fac apel la toate celelalte state membre să accelereze nominalizările pentru a fi în măsură să-şi demareze activităţile de la 1 martie 2021", a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă.

"Nu ne putem permite noi întârzieri", a adăugat comisarul european belgian, subliniind importanţa acestui parchet european pentru protecţia viitorului buget multianual al UE şi a planului de relansare masiv care îi este ataşat.

În prezent numai două ţări şi-au numit procurorii delegaţi - Germania şi Slovacia - iar desemnarea lor este în curs în Ţările de Jos, Estonia şi Luxemburg,, informează surse europene citate de AFP.

Din cele 27 de state UE, cinci nu vor participa la EPPO. Este vorba despre Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca.

Această autoritate este competentă pentru fraude cu fondurile europene, fraudă cu TVA de peste zece milioane de euro şi corupţie, iar această infracţionalitate reprezintă între 30 şi 60 de miliarde de euro pe an, potrivit Laurei Codruţa Kovesi.

Football news:

Nicolo Barella: We proved that we are stronger than Milan
Go do your voodoo shit, you little ass. Ibrahimovic-Lukaku during the Cup match
Pioli on the defeat by Inter: The only difference was the relegation. There could be any result in equal teams
UEFA has no plans to abandon the Euro in 12 cities. Other options are undesirable
Eriksen scored for Inter for the first time in almost six months - Milan in the Cup in the 97th minute from a free kick
The Premier League has changed its approach to determining offside after Man City's Aston Villa goal. Now in this situation will be fixed out of the game
Zlatan and Lukaku had a conflict in the Italian Cup match