Romania

Marcel Ciolacu, despre întâlnirea de la Sărata Monteoru: A greși e omenește, am achitat amenzile. Ce spune despre reacția poliției

”Eu am ieşit cu familia la Sărata Monteoru să mănânc, cu fiul meu, cu nepotul, cu viitoarea noră, posibil, şi cu fratele meu. Sărata Monteoru este într-un scenariu verde şi Buzăul. Am stat şi pe terasă, apoi am intrat la interior, când s-a făcut frig. Au mai venit şi doi colegi de-ai mei de partid, ne-am strâns cu toţii la masă, a fost o greşeală, o recunosc, cu toţii am achitat amenzile, apoi, când am venit să mâncăm, ne-am despărţit şi am stat la mese separate. A fost o greşeală, recunosc, până la urmă a greşi e omeneşte, a persevera e prosteşte. Fiecare dintre noi avem astfel de momente, chiar pentru o scurtă durată. Trebuia să rămân doar cu familia mea şi ar fi fost mult mai bine. (...) Eu nu am mai fost demult acasă şi am vrut să mănânc cu familia, că s-a terminat cu totul altfel e altă discuţie”, a spus liderul PSD.

Ciolacu a catalogat însă reacția poliției ca fiind ”un pic exagerată”, pornind de la intervenția la fața locului până la faptul că a ținut o conferință de presă pe subiectul ”Marcel Ciolacu”. ”Totuși, nu sunt un infarctor”, a spus social-democratul.

”Un pic exagerat momentul, eu eram acolo când a venit poliţia, a constatat că deja noi stăteam la mese separate, s-a revenit apoi la local. Nu am prea înţeles lucrurile acestea (...) 
Cei de la IGP au făcut o conferinţă de presă pe subiectul Marcel Ciolacu.  Totuşi, nu sunt infractor. Există şi alte metode de a comunica, mi s-a părut un pic exagerat. Nu am văzut IGP făcând vreo conferinţă de presă după ce prim-ministrul, în biroul prim-ministrului stătea şi fuma şi consuma băuturi alcoolice împreună cu alţi membri ai Guvernului. Dubla măsură mi s-a părut exagerată. Nu am stat mai mult de 10 minute în formulă depăşită de şase persoane. (...) Eu cred că e o greşeală fiindcă am transmis către ceilalţi români, marea majoritate respectă toate aceste reguli, un semnal greşit, de aceea îmi cer scuze", a menţionat Ciolacu.

Reamintim că Marcel Ciolacu, Mihai Tudose și încă 9 persoane au fost amendate pentru încălcarea regulilor anti-Covid după ce au fost surprinși, sâmbătă seară, stând la aceeași masă la restaurantul pensiunii ”Țara Luanei” din Sărata Monteoru, în județul Buzău. Mai multe detalii sunt disponibile AICI. 

Football news:

Pirlo about 2:1 with Ferencvaros: I expected more, but it was a difficult game against a closed opponent
Napoli has not paid salaries since July. The club plans to pay off its debts in December (RAI)
Schalke terminated the contract with Ibisevic and suspended Bentaleb and Harit
Bielsa, flick, Klopp, Lopetegui and Zidane are the contenders for the best coach of the year award
Messi, Ronaldo, Lewandowski, Ramos, de Bruyne and 4 Liverpool players are among the contenders for the best
Zlatan about getting the Swedish Golden ball: I Plan to win it in 50 years
Anton Ferdinand was racially abused in comments to a post about a documentary about racism and Terry