Romania

Mircea Geoană, despre alegerile din SUA: 'Suntem încrezători că NATO va putea lucra cu oricare dintre cele două administraţii americane'

Mircea Geoana

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi-a exprimat luni încrederea că Alianţa va putea lucra cu oricare dintre cele două administraţii americane rezultate în urma alegerilor de pe 3 noiembrie şi că relaţia SUA cu Europa prin intermediul NATO va continua să fie o ancoră importantă de politică externă americană, anunță AGERPRES.

Întrebat care este "temperatura" la NATO în perspectiva alegerilor prezidenţiale americane, mai ales în contextul tensiunilor cu Washingtonul în special din cauza insistenţei Statelor Unite asupra creşterii bugetelor pentru apărare ale statelor membre la 2% din PIB, Mircea Geoană a răspuns că "în mod evident, decizia absolut suverană, democratică, este a poporului american".

Citește și: SURSE Cine l-ar fi turnat pe Marcel Ciolacu la Poliție, pentru că a încălcat măsurile anti-Covid – Candidează din partea PNL la alegerile parlamentare

Secretarul general adjunct al NATO a subliniat că SUA reprezintă un aliat-cheie de 71 de ani.

"Au fost momente de-a lungul istoriei Alianţei noastre în care s-au schimbat administraţii sau au continuat aceleaşi administraţii, au mai fost momente în care conversaţia transatlantică a avut diverse tonalităţi, nu e nimic nou. De aceea avem întreaga încredere că relaţia SUA cu Europa prin intermediul NATO va continua să fie o ancoră importantă de politică externă americană", a spus Geoană în cadrul unui briefing online, de la Bruxelles, pentru jurnaliştii români.

Iar raţiunile pentru o astfel de relaţie privilegiată sunt ascensiunea Chinei, jocul tot mai agresiv al Rusiei "nu doar în zona Mării Negre, ci şi în plan global, militar, al securităţii", dar şi provocările legate de noile tehnologii.

"SUA au nevoie de Europa, aşa cum Europa are nevoie de SUA. Aş spune chiar mai mult. Europa şi SUA avem nevoie de toate ţările democratice la nivel global pentru a putea să înfruntăm împreună provocări de o amplitudine fără precedent în ultimele decenii şi poate în ultimele secole, vorbind de ascensiunea Chinei", a afirmat Geoană.

"De aceea suntem încrezători că indiferent de rezultatul din 3 noiembrie - posibil să mai existe un mic decalaj până la aflarea câştigătorului datorită voturilor prin corespondenţă - vom putem lucra cu oricare dintre cele două administraţii şi că vom putea să investim în continuare într-o relaţie transatlantică care este indispensabilă pentru prezentul şi viitorul Europei şi pentru prezentul şi viitorul Americii ca putere globală", a dat el asigurări.

Geoană a estimat, pe de altă parte, că interesul legitim al SUA "de a vedea tot mai mulţi aliaţi europeni investind în apărare şi împărţind această povară a cheltuielilor militare este un lucru pe care şi administraţia (Barack) Obama, în care domnul (Joe) Biden a fost vicepreşedinte, l-a spus foarte răspicat".

Citește și: EXCLUSIV Ascensiune pe bază de familie în Guvernul Orban! În doar câteva luni, de la firmele mamei, a ajuns la Ministerul Muncii, candidat la Primărie, iar acum la Camera Deputaților!

Înaltul oficial NATO a subliniat că din 2014 se poate observa o creştere permanentă a bugetelor pentru apărare din partea aliaţilor europeni şi canadian.

"Chiar acum am observat, dacă ne uităm la cifrele agregate, sunt 130 de miliarde de dolari suplimentari investiţi în apărare. Deci credem că interesul şi modul convingător în care SUA ne încurajează să ne asumăm un rol mai important în zona de securitate va continua", a mai spus Geoană.

Football news:

Goodbye, Dad Buba Diop. Thanks to you, I lived the most memorable tournament of my childhood
Nuno about 2:1 with Arsenal: We played amazing, very proud. Jimenez recovered
Arsenal scored 13 points in 10 opening matches - the worst result in 39 years
West Brom can be bought by us investors. The Chinese owner of the club wants 150 million pounds
Lampard on Mourinho's words about ponies: You have Kane, Son, bale and alli. We are all fighting to win the Premier League
Mourinho on winning the Premier League: Tottenham are not in the race, because we are not a horse, but a pony
Laurent Blanc: I will return to football, but in children's. Now coaches are being asked to increase the cost of players, I don't like it