Romania

Modelul finlandez. Singura ţară care nu are deficit de echipamente de protecţie împotriva noului coronavirus

Finlanda, spre deosebire de celelalte ţări afectate de pandemia de COVID-19, nu duce lipsă de echipament medical şi de protecţie. Acest lucru se datorează stocului realizat în perioada Războiului Rece, scrie The New York Times.

După al Doilea Război Mondial, naţiunile nordice au început să îşi facă stocuri de resurse şi echipamente medicale. Zeci de anii Norvegia, Suedia, Danemarca şi Finlanda au făcut provizii de consumabile medicale, materii prime pentru fabricarea de muniţie, echipamente medicale şi militare, combustibil şi alimente.

Dintre aceste ţări, doar Finlanda a continuat, însă, să se îngrijească şi să alimenteze stocurile după ce Războiul Rece s-a încheiat.

De aceea, în prezent, Finlanda are la dispoziţie un stoc demn de invidiat de echipament medical şi de supravieţuire.

În momentul în care noul coronavirus a ajuns în ţară, guvernul finlandez a accesat stocurile de urgenţă pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial.

„Finlanda a fost întotdeauna gata pentru o catastrofă majoră sau un nou război mondial”, a spus Magnus Hakenstad, un cercetător de la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare, citat de NYT.

Deşi an de an Finlanda s-a clasat în top pe lista celor mai fericite naţiuni, localizarea pe hartă şi conflictele istorice au învăţat ţara de 5,5 milioane de locutori că trebuie să fie pregătită pentru ce este mai grav, a explicat Tomi Lounema, directorul executiv al Agenţiei Naţionale pentru Furnizarea Materialelor de Urgenţă din Finlanda.

„Este în ADN-ul poporului finlandez să fie pregătit”, a spus Lounema, referindu-se la apropierea ţării sale de Rusia.

În ceea ce priveşte stocul de provizii, există puţine informaţii disponibile publicului şi u se ştie câte măşti sau echipamente are ţara în stoc.

Dar autorităţile au confirmat că stocurile sunt păstrate într-o reţea de locaţii răspândite în toată ţara, ceea ce face mult mai simplă distribuirea lor către unităţile medicale.

În Finlanda au fost înregistrate până luni seara 2176 de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 27 şi-au pierdut viaţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Football news:

Sabitzer has been exposed to coronavirus in April
In the 90s, the Russian club played in the Finnish championship: the players carried cigarettes, the President went on the field. It ended because of the default
Flick about Holand: it is the first season, so it is too early to compare it with Levandovsky
Felix sprained a knee ligament in training. This is his 3rd injury of the season at Atletico
Ibrahimovic was injured in training. In Milan, they believe that he is out for a long time
Flick about Borussia: This is one of the best teams in Europe. I will be very happy if we play for zero
Barcelona trained in large groups, Real Madrid – in small ones, despite being allowed to go to the second stage of training