Romania

Orban: Vom aproba din Fondul de rezervă plata salariilor pe octombrie angajaţilor din direcţiile de asistenţă socială

Guvernul va adopta în şedinţa de vineri două hotărâri de guvern pentru plata salariilor pe luna octombrie ale angajaţilor din direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi, totodată, pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu dizabilităţi şi a salariilor asistenţilor personali ai acestora, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

"Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, motiv pentru care va trebui să adoptăm astăzi două hotărâri de guvern. Nu-mi aduc aminte de vreun alt an în care să existe probleme cu plata salariilor pentru angajaţii din direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului din subordinea consiliilor judeţene. Nu ştiu cum şi-au bugetat aceste cheltuieli, cum au fost alocările de la bugetul de stat. Cert este că mai multe judeţe, cred că aproximativ 30 de judeţe, este o situaţie critică în care consiliile judeţene, preşedinţii de consilii judeţene reclamă că au rămas fără bani pentru plata drepturilor salariale. Ca atare, va trebui să adoptăm astăzi o hotărâre de guvern de alocare din Fondul de rezervă a sumelor de bani necesare pentru plata salariilor pe luna octombrie pentru acele consilii judeţene care reclamă absenţa banilor", a afirmat Orban în şedinţa de guvern.

El a adăugat că pentru lunile noiembrie şi decembrie Guvernul va face "o analiză foarte serioasă" a modului în care consiliile judeţene şi-au construit bugetul, a resurselor efectiv alocate şi, de asemenea, a obligaţiilor de plată din partea bugetului de stat, astfel încât guvernanţii să se asigure că toţi angajaţii din direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului vor primi salariile până la sfârşitul anului.

"Aici, va trebui să avem mare grijă în construcţia bugetului pe anul viitor, astfel încât să nu mai permitem să se ajungă într-o astfel de situaţie. Probabil din cauza faptului că a fost an electoral, foarte mulţi preşedinţi de consilii judeţene nu au respectat disciplina în construcţia bugetară şi nu au alocat sumele suficient pentru cheltuielile de personal, cheltuind banii pe alte tipuri de cheltuieli şi au rămas fără bani", a spus Orban.

Premierul a adăugat că, de asemenea, a solicitat Ministerului Dezvoltării şi prefecţilor să ceară primăriilor situaţia cu plata indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi şi a salariilor asistenţilor personali ai acestora.

"Am primit semnale din teritoriu că există întârzieri la plată, atât în privinţa indemnizaţiilor, cât şi în privinţa salariilor asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităţi. Şi aici, va trebui să adoptăm o hotărâre de guvern astfel încât să putem să fim siguri că alocăm nişte bani astfel încât toate aceste persoane, toţi aceşti cetăţeni să beneficieze de sumele cuvenite în conformitate cu prevederile legale", a precizat Orban.

Football news:

AC Milan are close to loaning Tomori to Chelsea with a 20+ million euro buy-out option
Spartak about fans convicted for fighting at Euro 2016: Fedun personally helped them financially
Lewandowski updated the Bundesliga record by scoring 22 goals in the 1st round
Flick on Bayern: Our goal is to stay on top
Goalkeeper Alcoyano has 10 saves in the match with Real Madrid. Most of all in the season among the rivals of Madrid
De Bruyne has a suspected muscle injury. He was replaced in the game against Villa
In Spanish for 70 years there is a phraseology about Alcoyano. It's about an outsider who does not give up until the last