Romania

Pacienții ieșeni cu COVID sunt ”cuminți”. Toți vor să se trateze în spital, nu acasă. Doar cinci noi cazuri de infectaţi

Teste anti COVID 19, la cerere şi contra cost, şi la Spitalul de Boli Infecţioase

Comparativ cu alte judeţe unde numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus se menţine în continuare mare, la Iaşi, doar cinci persoane au fost diagnosticate cu COVID 19 în ultimele 24 de ore. La nivel naţional, numărul celor infectaţi îngrijorează în continuare, 413 teste fiind pozitive duminică spre luni, în 24 de ore. Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva a decis ca orice persoană care doreşte se poate testa la unitatea medicală pentru depistarea infecţiei cu SARS COV2. ”Este un anumit orar care apare şi pe site-ul spitalului, poate fi aflat inclusiv de la Informaţii, de la centrală. Se recoltează într-o zi, iar a doua zi se dă rezultatul. Bineînţeles, este pentru cei care fac acest lucru la cerere. Tariful este de 290 de lei de persoană, şi a fost stabilit după ce am prospectat piaţa, făcând comparaţie inclusiv cu tarifele percepute în domeniul medical privat”, a explicat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Aceasta a adăugat că, în acest moment, există locuri libere atât la saloanele de confirmaţI, cât şi la Terapie Intensivă. “Uneori, mai apar probleme la saloanele de suspecţi, mai ales pentru că aceştia stau singuri în cameră. În plus, până acum nu au fost cazuri de pacienţi pozitivi care să refuze internarea, dar aşteptăm noile măsuri legislative”, a adăugat Carmen Dorobăţ.

În acelaşi timp, la Centrul Regional de Transfuzii Sangvine se continuă procesul de recoltare de plasmă hiperimună de la persoanele care au trecut prin infecţia cu SARS COV 2 după ce Institutul Naţional de Hematologie a decis ca aparatul de recoltare să rămână la Iaşi. “În continuare, aparatul donat în vederea recoltării de plasmă de la cei vindecaţi se află la noi. Până în momentul de faţă au fost luate 9 afereze din care s-au obţinut multiplu de unităţi de 200 ml fiecare. Aceste unităţi au fost testate la Bucureşti şi după ce au fost validate au fost trimise la Spitalul de Boli Infecţioase pentru pacienţii de la Terapie Intensivă”, a declarat Lavinia Scripcaru, directorul CRTS Iaşi.

Football news:

Matuidi moved to Inter Miami Beckham
Morata is one of Juve's candidates for the forward position
Karl-Heinz Rummenigge: Messi can only be stopped if you deprive him of the pleasure of the game
Napoli offered 15 million euros for the Region. Real Madrid wants 25 million^. Real Madrid Defender Sergio Regilon can continue his career in Serie A
Neymar played a great match (despite poor implementation). Tuchel created a convenient environment for him to destroy the pressure of Atalanta
Guillem Balage: Juventus wants to get rid of Ronaldo's salary. It was offered to everyone, including Barcelona
Mbappe thanked the PSG doctors: Don't tell me about the pain