Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Polițistul orădean „Valu” Potre, prins în flagrant alături de fratele său, Gabriel, în timp ce spărgeau o locuință 

Sursa: instagram

Frații Potre au fost prezentați miercuri seara judecătorului, cu propunerea de arestare preventivă.    

Scris de Adrian Laboș, Cristina Ghilea - Frații Potre au fost prezentați miercuri seara judecătorului, cu propunerea de arestare preventivă.    

Frații Potre, Gabriel (zis și Belu) și Valentin (zis și Valu) au fost prinși, miercuri de dimineață, în flagrant delict, în timp ce spărgeau o locuință. Spre seară, au ajuns în fața judecătorului cu propunerea de arestare.

DGA a comunicat că ofițerii de poliție judiciară din cadrul insituției, din structura centrală și din SJA Bihor au desfășurat activități specifice într-o cauză penală în care, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus, la data de 25.10.2023, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, în vârstă de 38 de ani, care are calitatea de agent şef de poliţie în cadrul IPJ Bihor, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: două infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de şantaj, două infracţiuni de instigare la trafic de influenţă şi instigare la furt calificat.

„De asemenea, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, față de o altă persoană, fără calitate specială, în vârstă de 40 de ani, domiciliată în Oradea, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj şi furt calificat.

S-a reținut faptul că, la data de 24.10.2023, agentul de poliție a cerut şi a primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din municipiul Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a sustrage bani dintr-un seif, apoi l-a determinat pe celălalt inculpat să pătrundă în locuinţă şi să sustragă sumele de bani/bunuri existente.

Cei doi inculpați au fost prinși în flagrant, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuința respectivă, a sumei de 6.000 de lei și a unor bijuterii.

Procurorii de caz au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi inculpați, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă.

În instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Poliției Române”.

Poziția IPJ Bihor a fost transmisă, în cursul serii, de purtătorul de cuvânt, Alina Fărcuța, comisar-șef:

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a fost informat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu privire la faptul că, față de un angajat al instituției, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și a fost pusă în mișcare acțiunea penală. În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost pus la dispoziție, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege. Precizăm că acțiunea din data de 24.10.2023 a beneficiat și de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști”.

Citiți principiile noastre de moderare aici!