Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi  este formată din trei specialişti curajoşi, care ştiu că nu le este permisă nici măcar o greşeală. Sunt doi subofiţeri pirotehnicieni: Alin Ion, un maistru militar clasa I, cu funcţie de şef al echipei, plt.adj.şef Lefter Culiţă şi cel care coordonează toate misiunile de asanare a teritoriului şi neutralizare a muniţiilor şi explozivilor neexplodate, maiorul Diţu Cătălin.

Misiunea principală a acestor salvatori profesionişti în zona pirotehnică este asanarea, pe teritoriul judeţului Galaţi, a muniţiilor şi explozivilor rămase neexplodate din timpul războaielor. Pe parcursul anului  2019, echipa pirotehnică a executat 38 de misiuni de asanare a terenurilor de muniţia rămasă neexplodată şi cinci şedinţe de distrugere a muniţiei asanate.

Echipa pirotehnică a ISU Galaţi a asanat numeroase elemente de muniţie în 2019:

-3 bombe de aviaţie;

- 20 de proiectile de calibre diferite;

-2 de lovituri de aruncător de calibre diferite;

-3 grenade de mână defensive şi ofensive;

-193 cartuşe de infanterie şi elemente de muniţie.

„Este meseria în care tot timpul ai de învăţat şi niciodată nu poţi avea pretenţia că ştii totul. Pirotehnia nu se pierde în negura vremurilor. Este meseria celor curajoşi şi foarte bine pregătiţi, teoretic şi practic. O mică greşeală a pirotehnicianului are urmări grave. La o manipulare necorespunzătoare, oricare dintre elementele de muniţie ar  putea să explodeze, provocând moartea sau rănirea persoanelor aflate pe o rază de până la 500 – 1.000 metri”, a declarat maiorul Cătălin Diţu.

Sfaturi utile privind protecţia populaţiei la descoperirea muniţiei neexplodate. Se interzice:

-atingerea muniţiilor cu mâna sau alte obiecte;

-lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;

-introducerea muniţiilor în foc;

-demontarea focoaselor sau altor părţi componente;

-joaca copiilor cu diferite muniţii ca: grenade, focoase, cartuşe, proiectile sau alte elemente pirotehnice;

-ridicarea, transportul  şi introducerea muniţiilor în încăperi sau locuinţe.

”O simplă mişcare a muniţiei din poziţia în care se găseşte poate declanşa explozia acesteia. Cetăţenii, care au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate, trebuie să apeleze imediat numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe imediat organele autorităţilor locale - primărie, poliţie, pompieri, unităţile militare apropiate”, a declarat locotenent colonelul Eugen Chiriţă, purtorul de cuvânt al ISU Galaţi.